Poezie LA CINA

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 135
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/19933-la-cina]LA CINA[/url]

LA CINĂ



Luând acum din pâine, luând acum din vin

Ne amintim cum Fiul răbdat-a cruntul chin

Cum s-a jertfit pe cruce să scoată din neant

Făptura păcătoasă; să-i dea un trai vibrant.



Luând acum din pâine convinşi suntem deplin

C-a existat un plan măreţ, sfânt şi divin

Că-n dragostea de Tată cuprinşi am fost şi noi

Că doar prin Har avem acces la viaţa de apoi.



Servind din rodul viţei din nou azi ne gândim

Că-n sângele jertfirii cu toţi ne curăţim

Că s-a vărsat la cruce din trupul unui sfânt

Spre a croi un drum spre noul legământ.



Părtaşi fiind la Cină întindem mâini curate

Şi iar ne-nfiorăm de rănile-ndurate

Şi iar ne minunăm ce-adânc-a fost iubirea

Ce mult a plătit Fiul s-aducă ispăşirea,



El a plătit cu viaţa, s-a dăruit pe Sine

A părăsit splendoarea din zările senine

Să scape omenirea de lanţul lui Satan

Să ne conducă-n slava din veşnicul liman.



Luaţi, acum, serviţi din taina păcii sfinte

Şi-i mulţumiţi din nou cerescului Părinte

El vrea să fiţi ai Lui şi-acum şi-Acolo Sus

Să fţi pe veci cu sfinţi în Ţara făr-apus.



Iubitul nostru Domn ţi-aducem mulţumire!

Că parte ne-ai făcut de Cer şi nemurire

Ne-ai cucerit prin moarte şi ne-ai răscumpărat

Eşti în eternitate al nostru Împărat!



Luând acum din pâine, luând acum din vin

Ţi-aducem, O, Isuse, parfumul ce-i în crin

Şi te urmăm cu drag; ştim unde ne vei duce:

În loc cu sărbători , în părtăşia-Ţi dulce.



2 Iulie, 2006



























SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie LA CINA | Salvatorul.ro
meniu prim
Căci El mă va ocroti în coliba Lui în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperișul cortului Lui, și mă va înălța pe o stâncă. ( Psalmii 27:5 )