Poezie Când nu ai nimic şi pe nimeni

Domnul îţi poate fi totul



Doamne, de ce Te mai ţin cu mine

acum, când nimic nu e bine ?

În această zodie a neiubitului

cu rădăcinile la vremea ofilitului.



Când seceta a lăsat nerodite pustele

Ori printre rodiri năvălit-au lăcustele,

Le-a trecut prăpădul,le-a mistuit văpaia,

Iar pe cele rămase - le-a inundat ploaia.



De peste tot m-au năvălit liliecii, lichienii,

mi-au luat urma adulmecările hienii...

Doamne, de ce Te mai ţin, de ce Te mai plac...?

Tocmai azi când prieteniile tac,



Când noaptea-mi intrase şi-n suflet cu frig,

Când nu am nimic şi pe nimeni,...când strig...

- irosindu-mi în ecouri toate dorinţele -

Nu mai e nimeni... nimic...? Îmi pierd minţile...!



Nici eu, mie însumi nu mi-am mai rămas...

De ce să Te mai ţin Doamne, de ce să Te mai las?

- În sufletu-mi deznădăjduit....fără soare,

Am tot stăruit pe această-ntrebare... -



:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::



Nu-l ascultaţi! Ieri vă vorbise netotul;

Când nu ai nimic şi pe nimeni...Domnul îţi poate fi totul !



19 iunie 2006