Poezie Codul lui Dan Vinci

Se-apropie sfârşitul lui Satan

Cu tot tragismul vremilor din urmă,

De-aceea urlă-acum,"brown-ian",

Şi în noroiul veacurilor scurmă.



De când s-a prăbuşit, semeţ, din cer,

N-a fost mai furios, nici mai rapace,

Căci perspectiva lanţului de fier

Mai rău şi mai prăpăstios îl face.



În disperarea mută, neagră, grea

Se-agaţă de un pai, ca înecatul,

Crezând, în toată nebunia sa,

Că poate macula Imaculatul.



Zadarnic el aruncă cu noroi

Spre Cel ce din noroi a scos lumină,

Când peste pleoapele ochilor goi

A-ntins o binefăcătoare tină.



Zadarnic ţese-n intrigi eşafod,

Crezând că poate-nvinge Neînvinsul

Şi amăgindu-se că într-un"cod"

El ar putea cuprinde Necuprinsul.



Zadarnic se aruncă cu gunoi

Spre Soare, din nimicnicia humii,

Eternul Soare străluceşte-n noi,

ISUS CRISTOS ESTE LUMINA LUMII.



În hohotitul "danbrown-ian"

Satan îşi adânceşte agonia,

Căci zorii dimineţii bat la geam,

RĂSARE SOARELE,VINE MESIA.



Vulcan, 13 iunie 2006