Poezie Ce frumoase sunt pe munţi...

Isaia 52:7



Ce frumoase sunt pe munţi

Ale sfinţilor picioare!

Ei, adeseori desculţi,

Prin stihii nimicitoare,

Prin furtună ori dogoare

Poartă veşti nemuritoare

Spre cei mulţi.



Ce frumoasă-i pe coline

Talpa credinciosului!

Încălţată-i în suspine

Dar şi-n râvna Duhului.

Ne-ncetat prin viaţa lui

Dă din fructul Harului

La oricine.



Ce frumoşi sunt pe ogoare

Paşii solilor cereşti.

Ce dulceaţă, ce răcoare,

Ce ofrande sufleteşti!

Ei, trimişi dumnezeieşti,

Poartă ale păcii veşti

La popoare.



Pentru cei ce Viaţa vor,

A creştinului solie

E o oază, un Tabor,

Un ulcior de apă vie

Un portal spre veşnicie

O-ndrumare din pustie

La Izvor.



Ce frumoasă este vestea:

"Dumnezeu împărăţeşte"

Şi-n Sion Îşi are zestrea!

El tot omul îl iubeşte

De păcat îl curăţeşte!

Harul Lui adevereşte

Toate-acestea.



A te dezlipi de jos

Din nimicnicia firii,

E o luptă de colos

În folosul omenirii -

Să porţi vestea mântuirii

A iertării şi-a iubirii

Lui Hristos.



A urca pe munţi şi eu

Prin credinţă, spre sfinţire,

În veşmânt de curcubeu

Zilnic m-oi sili-n jertfire.

Şi un cer de nemurire

Îmi va da ca răsplătire

Dumnezeu.



Ce frumoase sunt pe munţi

Ale sfinţilor picioare...

Diadema lor pe frunţi

Va sclipi nepieritoare

În măreaţa sărbătoare!

Merită urcuş ce doare

Să înfrunţi.



05/2006