Poezie Salvat la 12 fără un minut

Era o zi frumoasă, cu tot cerul senin,

Doream să grăbesc pasul către Ierusalim,

Gândeam că şi-azi veni-voi, cu ceea ce-am furat,

Cu aurul din traistă, puteam s-ajung bogat...



Nu îmi păsa că-n urmă lăsasem multe lacrimi,

Ba chiar atâţia oameni, loviţi de-a mele patimi,

Ah, câte mai făcusem, şi le ştiam doar eu

Nu îmi păsa de nimeni, nici chiar de Dumnezeu...



Încă o milă, două, iar dincol de finici

Iuda, al meu tovarăş, unul din ucenici,

M-aşteaptă să îmi spună, cum a întocmit planul,

Vânzării unui om, numit Galileanul...

-------------------------------------------------

Trecu o săptămână, de la acea-ntâlnire,

Cu Iuda, trădătorul, şi-a lui planuri haine,

Și-azi, oh, nu pot crede, ce ochii mi-au privit,

Eu, Titus, eu , tâlharul, legat.. . şi... osândit?



Da, aşa mi-au spus soldaţii, "Cu alţi doi condamnaţi,

Îţi vei sfârşi viaţa... toţi trei crucificaţi",

Sentinţa a fost dată, toţi trei vom duce crucea,

Urcând dealul Golgotei, vom împlini porunca.



Da, şi-am pornit, cu crucea, pe umărul meu drept,

E grea, iar lemnul tare apasă greu pe piept,

Dar ce e cu Acesta, de poartă-aşa o cruce,

De-abia a ridicat-o, o va putea El duce... ?



Ia să Îl văd mai bine, de ce-i aşa lovit,

Scuipat şi plin de sânge, întruna e hulit,

O, dar de ce privirea, 'Şi întoarce aşa de blând,

Peste ostaşii care-L lovesc mereu, urlând...



Oh... dar oare cine-i, unde L-am mai văzut,

Privindu-L mai de-aproape îmi pare cunoscut,

Ah, da, e-Acela care de Iuda a fost trădat,

Galileanul, dar oare de ce L-au condamnat?



Ce vină grea găsiră, în El, Samariteanul,

De ce al Lui vechi tovarăş, el, Iscarioteanul,

L-a dat fără de milă pe mâna lor, sărmanul,

O, Iuda, nu văzut-ai în El pe-acel ce-i harul?



Şi-urcarăm greu-nainte, pe Via Dolorosa,

Dar nu puteam privirea să nu o ţin întoarsă,

Spre El, care, cu greu, urca încet, de parcă,

Pe spatele-I ar duce povara lumii toată...



O, iată, că se-apleacă, o, e-n genunchi sub cruce,

Povara de păcate şi crucea de-abia duce,

Aş vrea să strig, să vină, un ajutor să-I dea,

Cineva din mulţime, dar nu e nimenea...



"Cum aş putea, Străine, să-Ţi ofer ajutor,

Să Te feresc de-ostaşii, care doar moartea-Ţi vor

Măcar un strop de apă, pe buzele-Ţi uscate,

Măcar o dată-n viaţă, de mine fie-udate..."



Dar, iată, că pe-un tânăr, un om de prin Cirena,

Îl pun să ducă crucea lui Isus, dar aievea,

Îl văd fără de cruce, dar tot păşind cu greu,

Povara lumii duce-acest Fiu de Dumnezeu...



Și iată că ajuns-am pe dealul Căpăţânii,

Şi-ostaşii-ndat pe cruce ne pironesc, hainii,

Dar mie nu îmi pasă, eu ştiu, sunt condamnat,

dar acest Om e oare pe drept crucificat?



Şi-mi amintesc că-ntruna plângea şi se ruga

Pentru-acei de sub cruce, pentru care murea,

Şi-mi amintesc aievea, c-am auzit deodat'

"O, Tată, iartă-i Tată, căci ei nu ştiu ce fac!!!"



Dar n-oi uita vreodată, orice s-ar întâmpla,

Cum eu am spus cu lacrimi, "Nu merită osânda,

Noi doi tâlhari, la moarte, crucificaţi pe drept,

Dar el... Galileanul, Isus din Nazaret?



Ucis-a el vreodată, a jefuit cândva,

Ori mai degrab' cu milă, el mâna-Și-ntindea,

Peste bolnavii care un ajutor cereau,

Pe toți aceştia-ndată, pe loc îi vindeca."



Şi-acum momentul vecinic, rămas-a-ntipărit,

Când el cu greu, în şoaptă, către min' a grăit,

"Oh, Titus, niciun merit să ştii că tu nu ai,

Dar azi, prin a Mea jertfă, vei fi cu Mine-n rai!!!"



Şi mă privii Străinul, dar pentru mine-acum,

Acel om de pe cruce, era un tată bun,

Simţii o pace-adâncă, ce mă cuprinse-ndat',

Şi-nţelesei că moare pentru al meu păcat...



Se stinse Galileanul şi Îl privii plângând,

Simţind în piept iubirea de tată sângerând,

Era o jertfă sfântă, din dragoste chemată,

Şi-n ea-am primit iertare, fără de nicio plată....



Şi-atunci plânsei amarnic, înţelegând că El

Murea ca-ntreaga lume să vadă-n El un miel,

Pentru a lor păcate, a mele și-ale tale,

Şi toţi să avem parte de-o vecinică iertare...