Poezie Molipsit de Iubire

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 64
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/20057-molipsit-de-iubire]Molipsit de Iubire[/url]





Molipsit de iubire



Să fiu un molipsit de adunare,

De predică, de poezie , de cântare,

De rugăciunea ridicată - jurământ,

De Harul coborât prin Duhul Sfânt,



De părtăşia strângerii-mpreună,

Pe timp senin ori norii când se-adună,

De lacrimile păcii picurate

în dragostea spre cel din urmă frate.



Să fiu un molipsit de spicul greu,

De rodul spre ceilalţi şi Dumnezeu.

Să fiu un molipsit de-al slavei cer

Şi prea puţin de lutul efemer,



De fel contagiat de frământare, ură,

De neîncredere ori deznădejde, impostură.

Chiar de trăiesc în lumea de păcat,

Fă-mă imun de ea, de necontaminat.



Mă vreau în schimb febril de-al Tău Cuvânt,

De roadele şi darurile Spiritului Sfânt,

Contagiază-mă cu ele şi mi le-nfiripă

ca nişte viruşi, ca o sfântă gripă



ce-o să-mi creeze anticorpi la moarte,

Spre veşnica viaţă să mă poarte.

O Tată Sfinte, ştiu că mă iubeşti,

Te rog de Tine să mă molipseşti,



Să port a Ta povoară-n chip senin,

Să iau antimundanicul vaccin,

Ca-n timpul zilei să trăiesc - frumos,

Mergând pe urma crucii bucuros.



Fă-mă bolnav de-al cerului alai

Şi nici un antidot să nu îmi dai,

Să-i molipsesc pe toţi de veşnicie,

Contagios ca o epidemie.



Un infestat al Marelui Mister

Şi netratat să pot ajunge-n cer.

Tratează-mi - Dumnezeule Preasfânt -

Boala ne-ncrederii depline în Cuvânt,



Îmboldul netrăirii în lumină,

Vreau să-l arunc în negură şi tină,

Îngroapă-mi-l în a uitării mare -

De Har - bolnav, de lume - vindecare.





Ascultă-mă în tot ce mi-am dorit,

De slava Ta mă fă împătimit,

Chiar de aici, cât nu e prea târziu

De-a Ta Iubire molipsit să fiu.



Amin.





SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Molipsit de Iubire | Salvatorul.ro
meniu prim
Nu spune Domnului ce mare e furtuna, ci spune furtunii ce mare e Domnul tău!