Poezie Boală devastatoare

BOALĂ DEVASTATOARE



Păcatul e boală devastatoare

Produce în om necaz, leziuni

Ucide idealuri, clarviziuni

Şi face năpastă din sărbătoare.



Pătrunde încet, parcă timid

Dar nu trece mult şi lansează

În fiinţa ce nu mai veghează

Atacul lui murdar şi perfid.



Creează, zilnic, tragedii, complicaţii

Merge peste tot: la oraş, la sat

Ştim cum pe Iuda l-a înhăţat,

Cunoaştem şi nefastele implicaţii.



Lui Dima i-a arătat ce oferă Terra:

Senzaţii, himere, distracţii, argint

Şi alte nimicuri ce sunt pe pământ

Poluând atât de mult atmosfera.



Păcatul nu se îmbracă în zdrenţe

Ci-n straie curate ce strălucesc

Se duce la cei ce stau sau muncesc

Să îi atragă în ale lumii cadenţe.



Cum cancerul roade făptura umană,

La fel, păcatul e necruţător

Produce jale; e compromiţător

Lasă în urma lui o adâncă rană.



Urmările lui, pretutindeni, se văd

In familii, societate, guverne

Sunt consecinţe grave, eterne:

Depravare, beţie, divorţ, prăpăd.



A fost necesară o jertfă supremă

Să-l şteargă din sufletul devastat

Atât de mult pe Creator l-a costat

Să ne asigure în Cer diademă.



Îl învingem doar când Hristos

E lăsat să-şi desfăşoare lucrarea

El ne ghidează, ne luminează cărarea

Spre-acel tărâm cu peisaj maiestos.



9 Iulie, 2009