Poezie Paharul meu plin

Paharul meu plin



De ce Doamne în pahar mi-ai pus

şi după ce s-a umplut până sus ?

Nu mai încape nici un strop,de fel...

Paharul mi-e plin de dă peste el !



Sunt însetat de iubirea Ta, dar,

Nu-mi revărsa peste plin iar şi iar !

Simt că-i risipă...mi-ai pus, mi-ai tot pus,

Paharul mi-e plin, uite că-i plin până sus !



Mai dă şi la altul din Haru-Ţi ascuns,

Opreşte-Te Doamne, destul, mi-e deajuns......!

N-am pus eu tot - îmi şopteşte Cristos -

Priveşte-n pahar, uite...mai jos...



Atâtea n-au loc împreună şi strigă,

Între păcat şi divin e-o intrigă.

Scoate-le-afară şi-atunci cel puţin,

Nu vei mai spune :Destul că sunt plin !



Paharul nu-i plin chiar de-i Har revărsat,

Scoate afară din el ce-i păcat,

Păstrând grămădirea ce nu-i de folos,

Dă peste margini şi iese Cristos.



Harul, primeşte-l de zor şi-l adună,

Nu, curat şi murdar împreună.

Nu poate zâmbi niciodată

bucuria cu întristare amestecată,



Albul şi negrul împreună va fi,

Pătat, murdărit şi-ntinat, cel mult gri.

Păcatul încetează să mai doară,

Numai când este măturat, scos afară.



:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::



Vin stinse şoapte din vechiul trecut....

Iartă-mă Doamne, atunci nu am ştiut

copleşit de păcatul murdar,

Că tot ce sunt, ce pot fi, e prin Har.



Prea multă viaţă n-are să doară,

Nici pe dinăuntru, nici pe dinafară.

Mai toarnă-mi Tu Doamne în pahar, încă puţin,

Paharul meu nu va fi niciodată prea plin.