Poezie Ai înmuiat penelul

Ai inmuiat penelu-n culoarea-nțelepciunii

Brăzdând nenumărate nuanțe de tot felul

Pe planșa cea imensă, pură și naturală,

Pictând apus de soare pe cer de primăveară.



O, cât de mnunat! O, câtă frumusețe!

E greu de explicat cum razele mărețe

Se-ndreaptă-n depărtare din roșul infocat

Ca fructul copt de vară în aer atărnat.



Spre-o fuziune lată cu toate se îndreaptă

Încet, încet, culori mai pale,

Rămân, le mai admir puțin,

Încet, încet, se șterg, și… iată:

Unde e taina minunată

Ce am privit-o încântată?



În minte-mi vin cuvinte din scriptură

Ce se-plinesc frântură cu frântură

``Cerul și pământul vor trece

Cuvântul meu va răminea în veac ``

Și am lăsat apusul ca să plece

Și-n casa mea cu drag eu am intrat.