Poezie Matei 5

Cand a vazut Isus noroade multe

Care veneau cu sufletu-nsetat

El s-a suit putin mai sus pe munte

Si ucenicii s-au apropiat



Isus s-a asezat si-ntreaga gloata

Privea la EL c-o inima si-un gand

Iar El si-acum din nou ca altadata

Ca sa-i invete-a inceput spanand:



-Ferice e va spun de-aceia care

Ei sunt saraci in Duh pe-acest pamant

C-a lor e-mparatia cea mai mare

Imparatia Cerului cel Sfant



-Ferice e de cei ce plang si-anume

De cei ce plang sub cruce aplecati

Si fiindca plang aici in asta lume

In Cer vor fi de-a pururi mangaiati



Si toti I-l ascultau cu-n dor nespus

Si-n inima le patrundea Cuvantul

-Ferice de cei blanzi le-a zis Isus

C-aceia blanzi vor mosteni pamantul



-Ferice e de-acei infometati

Si insetati dupa neprihanire

Caci pe vecie fi-vor saturati

In Cerul plin de Slava si Marire



-Ferice-acei ce-n lumea trecatoare

Sunt milostivi si-au mila tot mereu

Caci in curand la Judecata mare

De ei avea-va mila Dumnezeu



Si-L asculta multimea adunata

Caci inima Isus le-o deschidea

-Ferice-s cei cu inima curata

Caci ei pe Dumnezeu Il vor vedea



-Ferice e, va spun ca sa se stie

De cei ce pacea cauta mereu

Caci impaciuitorii o sa fie

Numiti de-a purui fii de Dumnezeu



-Ferice de acei care-ostenesc

Si-s prigoniti pentru neprihanire

Ca-mparatia Cerului primesc

Si fi-va partea lor de mostenire



-Ferice e de voi cand suferiti

Ocara si minciuni si vorbe rele

Si pentru Mine sunteti prigoniti

De-acei care au suflete rebele



Deci bucurati-va atunci, va veseliti

C-aveti in Cer rasplata si comori

La fel ca voi au fost dispretuiti

Proorocii inainte mergatori.



9/7/2000 h