Poezie Tăciunele

Tăciunele



Cât de amarnic ne-nşelăm

atunci când, nerodind nimic,

În vârf de pai, roadă lăsăm -

Negru tăciune-n loc de spic.



Nu doar că nu-i poţi sătura

pe cei ce-ţi stau alăturaţi,

Dar foarte mulţi te vor lăsa

Pentru- a nu fi contaminaţi.



Nu orice stă în vârf de spic

Şi lasă paiu-n jos e rod,

Mai bine n-ai rodi nimic,

Mai bine-ai fi rămas în glod.



Mai bine...( ce-aş mai putea spune ? )

Mai bine rupe vârful jos,

Căci unde rodul e tăciune,

Nu-i rădăcina în Cristos.



Spicele-s boabe spre lumină,

Spre coacere, să le aduni,

Contează roada, chiar puţină

decât spori negri de tăciuni.



Nu infesta întreg ogorul,

Cu al tăciunii rodnic praf,

Că-ţi va rămâne viitorul

ascuns în acest epitaf :



" Era om exemplar - pot spune -

În fapte rele şi păcate,

A molipsit ca un tăciune,

În jurul lui pe toţi, pe toate. "



Ascultă-mă, hai şi rodeşte,

Suta de boabe grele, bune,

Scoate afară tot ce creşte

spre iad. Nu-mprăştia tăciune.