Poezie Amintiri cu Domnul

Când ai venit, Isuse, la mine-n bojdeucă

Eram un copilandru cu ochii evantai

Cu duh sfielnic şi cu dor de ducă,

Cu suflet dulce ca un miez de nucă;

Eram ca mielul alb din luna Mai.



Pe masa vieţii mele - chilie în nevoi -

Ai poposit Tu, dulce,'ndestulătoare pâine.

Izvorul plin de har l-ai revărsat puhoi

Mi-ai îndreptat privirea spre ziua de apoi

Şi-ai picurat dulceaţă în zilele de mâine.



Căsuţa mică, oaza cuminte dintre vii,

Bisericuţa dragă din margine de sat -

Altare sfinte, raze, în viaţă-a-mi rostui

Şovăitorii paşi spre cer, şi-n vijelii

Să mă călăuzească, de mic Tu mi le-ai dat!



De mic ţi-am buchisit silabisind Scrisoarea

Şi şoapta Ta pătrunse în inima-mi tumultă.

Ca Samuel ce-n Templu îşi plămădea visarea

Şi eu am cuvântat, înţelegând chemarea:

"Vorbeşte, Domnul meu, căci robul Tău ascultă"!



Tu, răspunzând din rugul măririlor înalte

Mi-ai cuibărit în suflet cuvintele vieţii;

Noi desluşiri porniră în pieptu-mi să tresalte

Gonind, punând pe fugă confuzii disonante

Şi coborând lumina pe ţărmul tinereţii.



Aveai o Evanghelie de dus la o Ninive...

Voiai să verşi şi-n mine miresmele de sus...

Voiai să duc la oameni a cerului misive

Dar eu, la fel ca Moise, am îngânat motive

Şi-asemenea lui Iona, fugit-am spre apus.



Pe marea-nvolburată, alături în vâltoare,

Vâslit-am împreună şi-am biruit furtuni.

Tu nu m-ai aruncat în apa mugitoare

Lumină-ai fost în noapte, răcoare în dogoare...

Povestea vieţii mele e-o carte de minuni!



Ţi-ai deşertat în mine cămările de har.

În suflet mi-ai turnat un strop din universul

Eternei nemuriri, ce volnic, ca un jar,

Aprins-a foc din slăvi, crescând crepuscular,

Iluminându-mi drumul, înaripându-mi mersul!



Trecut-au ani... trecut-am continente...

Cărarea mi se-ndreaptă de-acuma spre apus.

Am plăzmuit cu Tine columbe inocente

Am semănat pe-ogorul lumii mii de sentimente

Am înfruntat şi am învins ispite virulente

Şi încă n-am sfârşit urcuşul meu în sus...



Când stau şi-mi desfăşor fuiorul amintirii

Mă năpădesc în stoluri aducerile-aminte,

Mă pierd copilăreşte în vraja resorbirii

Atâtor melodii din strunele iubirii

Că nu le pot pe toate orândui-n cuvinte.



Descopăr bunăoară în cuferele minţii -

Arhiva păstrătoare a vremilor uitate

Comori de cer, fiori, izvoade-ale credinţii

Îngenuncheri în rugă cu fraţii şi părinţii,

Sfioase juruinţe... atâtea nestemate...



Mă văd în amintire ca un boboc în floare

Ce năzuia spre-un aer ispititor, nevralgic;

Eu nu ştiam atunci ce-i lumea-nşelătoare

Şi nu ştiam că viaţa-i o dramă-n fiecare...

De vremea de demult mă prinde-un dor nostalgic!



Mă prinde totodată un dor de veşnicie,

De-a mă urca cu Tine pe piscurile sacre

De-a sta şi eu de vorbă cu Moise şi Ilie,

Cu sfinţii şi martirii să stau în părtăşie,

Cu ei să-Ţi cânt Iubirea, lipsit de simulacre...



Dar sunt plantat în lume în trecătorul azi,

Aici şi-acum mă vrei să fiu lumină vie.

Drumeţ spre cer, urcând, precum înalţii brazi

Pe înălțimi, doreşti, în rouă să mă scalzi

Şi-n Duh înveşmântat, să-Ţi fiu o mărturie!



Dă-mi deci, te rog, Isuse, povaţă înţeleaptă

Învaţă-mă-a pricepe şi astăzi rostul meu

Mai ţine-mi pasul slab pe calea Ta cea dreaptă

Urechea inimii să mai audă-n şoaptă

Asigurarea dulce că-s fiu de Dumnezeu.



Căci vreau şi eu cu sfinţii să fiu biruitor

Cu ai credinţei servi să merg pe-acelaşi drum

Trăgând cu ei la plug, să ar pe-al Tău ogor

Să port şi eu solia, să cânt cu-al Tău popor

Cu Tine-n lumea rea să fiu un luptător

Căci iată, viziunea, a-nmugurit acum.



5.05.2006

Atlanta