Poezie Cântec pentru nuntă

În parcul vechi, sub tei bătrâni

ce pun orașului surdina,

trecând odată, am zărit,

pe-o bancă, în lumini de mit

un Cătălin și-o Cătălina...



El, paj frumos, cu ochi de foc,

ea, o domniță dintre stele...

Erau atât de fericiți...

doi visători îndrăgostiți

în parcul vechi, sub ramuri grele.



Iar sus, rotindu-se ușor

deasupra arcelor cu viță,

zburau uniți în felul lor

un porumbel și-o porumbiță...



Priveam spre tinerii din parc.

Și el, cu ochii către spații,

rosti atunci un jurământ

că teii-au tresărit în vânt

ca de-un fior din constelații...



A doua zi, în parcul vechi,

sub ramuri ce filtrau lumina,

i-am revăzut pe-ndrăgostiți,

pe cei doi tineri fericiți,

pe Cătălin și Cătălina.



El, chip de zeu olimpian,

cioplit în marmoră cu dalta.

Ea, o domniță din rădvan,

cu sclipet alb de porțelan.

Dar, vai...domnița...era alta...



Iar sus, într-un imens inel,

deasupra arcelor cu viță,

trecea același porumbel,

zburând cu-aceeași porumbiță...



Auzi tu oare,om semeț,

un glas ce strigă dintre stele?

"O,rege al zidirii Mele,

nu ești tu oare mai de preț

ca zeci de mii de păsărele?



Dar nu te uiți în jurul tău?

Nu te sfiești,nu te-nspăimântă

că sunt mai buni doi porumbei,

ființe care nu cuvântă?



Nu te-nfiori că ești mai rău,

mai schimbător decât un flutur?

Cum să-ți vorbesc? Cum să te cert?

Și cum de umeri să te scutur?



Nu te roșești să treci râzând,

schimbându-ți zi de zi perechea?

Nu știi că țin asupra ta

mereu și ochiul și urechea?



Nu te sfiești de crinii albi,

de florile din parc? de dalii?

de macii puri, înfiorați,

din care zorii fac vitralii?



Nu vezi tu nufărul pe lac,

alb ca o stea în fapt de seară,

cum se păstrează de curat

pe apa verde și murdară?



Citește-n Cartea Mea-n genunchi,

citește-n murmure de liră!

Adam și Eva cum trăiră?

Ei paradisul au pierdut

și totuși nu se despărțiră.



Și n-au trăit apoi ca soți

o zi,un an sau un deceniu.

Ci prima dragoste a fost

o căsnicie de-un mileniu!



N-ai auzit că lui Avraam

i-am dat cu bucurie țara,

căci el iubi pân la mormânt

cu-aceeași dragoste pe Sara.



Rebeca pentru Isaac

n-a fost iubirea lui întreagă?

Iar pentru Israel Rahela

n-a fost ea singura cea dragă?



Și apoi oricât s-a năpustit

cel rău să spulbere-armonia,

o,ce iubire a unit

pe blândul Iosif cu Maria!



Erau flori multe-n Nazaret

ce se-nălțau ca să-i privească.

Dar ele n-au văzut alt soț

și nici soție mai cerească.



Căci el era din cei puțini

cărora îngeri li se-arată.

Iar ea aleasă-ntre femei,

de-a pururi binecuvântată."



Astfel de trainice iubiri

zidiră temple-n tot pământul.

Tu, om semeț, tu ce zidești

călcându-ți zilnic jurământul?



Iar voi, mireasă ,mire scump,

voi care-n duh purtați cununa

căsătoriei ân Cristos,

voi astăzi vă uniți duios,

vă întregiți pe totdeauna.



Căci sus, în Cer, în Paradis,

Isus, luând în mână pana,

În cartea veșnică a scris,

către sfârșit: (Mihai și Ana) (numele mirilor)



Deci vrem ca cei ce știu să vadă

privind la voi, la traiul dus,

să poată fără teamă spune:

"Da, căsnicia e-o minune,

e un simbol venit de sus

al dragostei ce nu apune

dintre Eclezia și Isus."



Și încheind, v-aduc aminte!

cuvântul sfânt și încercat;

Tu, mire, să-ți iubești soția!

Iar tu,respectă-l pe bărbat."



De ceti greși, primiți dojana,

și fiți un psalm, un colț de rai!

Fii binecuvântată,

Fii binecuvântat,