Poezie Rugaciune (45)

Cu trupul istovit şi plâns,

Cu sufletul zdrobot de fire,

Cu duhul fumegând, mai stins,

Vin să găsesc adăpostire



sub cruce, ca un zdrenţăros,

Îmi plâng de milă slăbănogii...

Şi vindecaţii lui Cristos :

Leproşii, orbii sau ologii.



Nici eu nu-mi am ceva pe plac

în fiinţa...răvăşită toată,

Dar ăsta sunt, iar ce să fac,

Vreau să mă-nveţi Tu Însuţi - Tată.



De-atâta zbucium chinuit,

Nici nu mai ştiu pe ce cărare

paşii vieţii mi-au cotit,

în gând, în vorbă şi-n purtare.



Mă văd împins către apus,

Mă prinse-n gheare efemerul,

Făptura -mi în genunchi s-a pus,

Coboară peste mine cerul !



Dă-mi vorbele ce-Ţi sunt pe plac -

Mărturisire de credinţă -

Ridică-mă să nu mai zac,

Împotmolit în neputinţă.



Am poposit lângă Sihar,

Ca şi femeia de-altădată,

Dă-mi din Izvorul Sfânt de Har

spre-a nu mai înseta vreodată.



Dă vieţii mele sfinte stări,

Robeşte-mi fiinţa, mi-o subjugă,

Să n-aibă poftele cărări

din mine câte or să fugă.



Apoi... mergând spre răsplătiri,

Viu pe de-a-ntregul şi curat,

Să nu mă-ntorc nici din priviri

spre tot ce-n urmă am lăsat,



Ci lângă Tine să rămân,

De azi, spre zilele ce vin.

Te laud Bunule Stăpân,

De-acum şi până-n veci, Amin.