Poezie Cerşetorul

La poarta unui sfînt lăcaş

Stătea cerşind cu umilinţă

Nu un pribeag mult nevoiaş

Ci un băiat fără credinţă.



Cerşea nu bani pentru avere

Şi nici pîinică de mîncare

Creşea o zi fără durere,

O lună să mai stea sub soare.



Cerşea un zbor de rîndunică

La casa mamei ca să zboare,

Să-i spuna ei:"Stai fără frică"

Că pe băiat nimic nu-l doare.



Cerşea o vînă de izvor,

Ce spre-un mormînt să-şi ţină cale

Tăicuţă-al meu, nu vreau să mor

Deşi mii dor de dumitale.



Cerşea un braţ de flori frumoase

Pentru o mîndră cosînzeană

Pe care-atunci el o schimbase

„Mă ierţi, mă ierţi scumpă Ileană".



Cerşea un cer mult azuriu

Şi-un verde cîmp cu floricele

„O, Doamne tare-aş vrea să fiu

Copil ce-alergă printre ele."



Şi-atunci o lacrimă uşoară

Obrazul supt ce i-l brăzda

Porni încet, încet să zboare

Fiind chemat de cineva.



Deschise uşa spre credinţă,

Intră încet şi cu sfială

Această palidă fiinţă

Care desfrîul i-a dat boală.



„O, Doamne ştiu că mă topesc,

Şi asta cred c-am meritat

Şi dacă nu e să trăiesc

O, Domnul meu să fiu iertat."



Apoi ieşi din cel lăcaş

De-acum puternică fiinţă

„Frumoase urme ca să laşi

E necesar să ai credinţă."