Poezie Un bob de grâu (1)

Un bob de grâu

ajuns la strâmtorare

şedea tăcut pe-un bulgăr de pământ

bătut de vânt,

încins de soare,

suspinând.



Ţinut în frâu

de-al vremii receptacol

părea că nu mai are niciun ţel;

dar plin de zel

lupta săracul

singurel.



Ca un pârâu

cu albia flămândă

pământul l-a ascuns în el, fălos

rupându-i, jos,

viaţa plăpândă,

duşmănos.



În strânsu-i brâu

de nemiloasă tină

umilul bob fiinţa şi-a jertfit;

a adormit

de nelumină,

obosit.



Dar nu târziu,

miracol şi splendoare -

sămânţa moartă, tainic încolţind,

psalmodiind

dădu vlăstare

înviind!



Un bob de grâu...

priveşte-l şi învaţă

că-n spic înalt, în snop bogat, în lan,

în orice an

murind se-nalţă

diafan.



Un bob de grâu

tezaur în ţărână...

Dar eşti aici de Dumnezeu sădit!

Tu fii smerit

şi-ntre neghină

fericit.



Un bob de grâu

să înmulţeşti grânarul;

Tu să te-asemeni cu Emanuel!

Slujind cu zel

vei prinde harul:

Sus cu El.