Poezie Imblinzirea firii

Îmblânzirea firii



Stăpâna vieţii-ar vrea să fie

Să controleze-a noastră soartă

Să n-avem parte de vecie

Să nu intrăm pe-ngusta poartă.



Ar vrea să ne vărsăm amarul

Cu vorbe grele de ocară

Ne-ndeamnă să uităm hotarul

Să n-alergăm spre sfânta Ţară.



Şi tot mereu şi-arată colţii

Şi ne conduce-n ispitiri

S-ar bucura să ne dea morţii

Să nu ajungem la-mpliniri.



Iar când te duci la Adunare

Ea îţi provoacă somnolenţă

Sfidează orice îndurare

Cu răul intră-n concurenţă.



Doreşte doar plăceri deşarte

Şi lux şi faimă şi senzaţii

Dar de Hristos ne va desparte

De har şi sfintele-aspiraţii.



Ci doar extravaganţa lumii

O mulţumeşte pe deplin

Şi se complace-n starea humii

Şi-n poftele ce zilnic vin.



Iar de credem c-o-mblânzim

Prin spectacole păgâne

O! Ce-amarnic ne-amăgim !

Tot la lucru-n noi rămâne.



N-o-mblânzim cu simţ carnal

Nici cu film în miez de noapte

Nici cu-n zgomot infernal

Nici cu-ale Satanei şoapte.



Nu-ncercaţi s-o răstigniţi

Nici cu fantezii şi-obsesii

Nici cu duh de răzvrătiţi

Nici cu falsele impresii.



Doar prin dragoste nestinsă

Şi prin zel ceresc, divin

FIREA e mereu învinsă

De îndemnul ei meschin.



Doar prin stare îngerească

Şi genunchi plecaţi în taină

Scapi de forţa-i diavolească

Scapi de necurata-i haină.



S-o învingem cu Scriptura

Şi cu Sfântul Duh, curat

Folosind din plin măsura

Unui trai spre CER ’nălţat.