Poezie Rondelul Iubirii
Vizualizări: 91
Scrisa: BBCode: [url=/poezie/id/20200-rondelul-iubirii]Rondelul Iubirii[/url]
Iubirea e glasul ce-ntr-una şopteşte
Truditei fiinţe să vină la ape;
E jertfa de sine ce-n veci străluceşte,
Tezaur în care tot cerul încape.
Ce far milenar în dor licăreşte
Celor de departe şi celor de-aproape?
Iubirea e glasul ce-ntr-una şopteşte
Truditei fiinţe să vină la ape.
Făclie ce darnic la toţi se topeşte
Şi stropul de har ce-i dat să adape,
În inimi curate de-a pururi domneşte
Columbă sublimă, iubirea agape.
Iubirea e Glasul ce-ntr-una şopteşte...
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primFericirea e în noi, niciodată în jurul nostru!