Poezie ŢC 30/ .Moartea lui Iacob.

30

-Te-am chemat a cuvântat

Iacob stand pe pat culcat

Te-am chemat a te ruga

Şi tu mie a-mi jura

Dacă mor vezi că doresc

Departe să odihnesc

Unde-s şi părinţii mei

Şi odihnesc acuma ei

-Jur asa voi face eu

Voi pune mormântul tău

Lângă ai tăi părinţi iubiţi

Acolo dă odihniţi

Şi Iacob s-a aplecat

Câtre Iosif s-a uitat

Şi sa întins iar peste pat

Şi el duhul şi la dat

Iosif atunci s-a aruncat

Tatăl de la sarutat

Şapte zile au tot plâns

După ziua ce s-a stâns

Apoi Iosif el a zis:

-Tatalui eu am promis

Că dacă el va murii

Eu de el voi îngrijii

Şi îl voi îmormânta

Acolo în ţara sa

La Faraon daţi-I ştire

Îă nu-i facem vre-o jignire

Faraon a zis aşa

Jurământul nu-ţi călca

Suie îngroapă pe tatăl tău

Slujitori îţi dau şi eu

Şi au plecat cu a lui fraţi

Şi cu alţi bătrâni bărbaţi

Cu foarte mulţi slujitori

Inspre răsărite zori

Tot s-au dus şi iar s-au dus

Până când ei au ajuns

La pestera din Efron

Unde străbunicii-i dorm

Sapte zile a bocit

Iosif tatăl său iubit

Apoi pusu-la a sta

Lângă tatăl, mama sa

Unde mai era şi Lea

Una chiar nevasta sa

Când cu toate au sfârsit

Iarăsi ei au coboirât

In Egipt la Faraon

Ca să stea pe lângă tron

Şi aici şi eu sfârşesc

Doar atât vă povestesc

Domnul a zis punct să pui

V-am scris doar viata lui

Iacob deci când a murit

Intâmplarea ea sfârşit.