Poezie ŢC 29/. Venirea lui Iacob în Egipt

29

-Faraon a zis coboară

Să îţi spunem prima oară

Iată Iosif el tăieşte

In Egipt el cârmuieşte

Care multe sunt aici

Pentru tine şi cei mici

Iacob s-a înviorat

Şi aşa a cuvântat:

-Vreau să merg al mai vedea

’Nainte de moartea mea

ş-au luat ce aveau toate

Fii şi fice şi nepoate

Şi Iacob când el plecase

Suflete sase zeci şi şase

A luat cu el şi-a dus

Şi-au plecat spre sud-apus

Şi-a zis Iuda tu dă ştire

Să se ştie de venire

Iosif deci el s-a sculat

La Gosen l-a întâmpinat

Când de el Iosif a dat

Pe gât i s-a aruncat

Amândoi ei mult au plans

Până dorul li sa stâns

Iacob zise:-Pot să mor

C-am văzut şi ăst fecior

-Fraţi grăita Ioif iar

Faraon vă dă în dar

Pzmântul care doriţi

Cu ce vă îndeletniciţi?

Va întreba de două ori

Voi să spuneţi că păstori

Şi doriţi a rămânea

In Gosen în ţara sa

-Iată Faraonul tată

Vouă el vi se arată

-Spăpâne, toţi ai mei fraţi

De foame fiind mânaţi

In Egipt ei au venit

Din departe răsărit

-Iată ţara e a ta

Unde vor pot ei a sta

Iosif pe tatăl a dus

Şi la Faraon a spus

-Am adus tata-mi vedea

Ce doreşti al întreba?

-Câte zile ai de tot?

-Rele bune cum socot

Una sută şi trei zeci

Şi nu calde ci mai reci

Iacob el a cuvântat

Şi a binecuvântat

Şi-a plecat unde a vrut

In a Gosenului ţinut

Saptesprezece ani a trăit

In Egipt pân’ a murit

Când clipa s-a apropiat

El pe Iosif a chemat