Poezie ŢC 7/ .Soţiile lui Iacob

7.

Si l-a dus s-a zis aşa

_"Eşti carne din carnea mea"

Iacob a stat la Laban

Cam o lună dintr-un an

După care să se ştie

Laban zise:_"Ce simbrie

Măi copile tu voieşti

Ori degeaba îmi slujeşti?"

Iacob fata o iubea

Si el a răspuns aşa:

_"Sapte ani îţi voi slujii

De Rahela a mea va fi"

-"Bine ţie ţi-o voi da

Dacă vei slujii aşa"

Iacob slujii an de an

Sapte ani pe la Laban

Si când împlinii sorocul

El îşi aştepta norocul

Laban însă a luat pe Lea

Si la Iacob datu-ia

Lui Iacob ca de nevastă

_"Ce-mi făcuşi astă năpastă?"

Iacob grăii lui Laban

_"N-am sjujit eu an de an

Pentru fata cea mai mică

Sfatul nostru aşa se strică?"

-"Iacobe, dacă o iubeşti

Alţi şapte ani îmi slujeşti

Vezi e obiceiu-n cale

Prima dai fata mai mare

Deci slujeşte şi-tio voi da

Si Rahela va fi a ta

Si iarăşi Iacob slujii

Sapte ani căci o iubii

Si a împlinit sorocul

Care-l făcuse cu socru

Si Iacob avu copii

Sase cu acea dintâi

Doi cu Zipţa roaba sa

Pe Iosif cu Rahela

Doi cu roaba celei mici

Cât a stat ân ţară......

Intr-o zi Iacob se duse

La Laban aşa îi spuse:

_"Dă-mi fetele ş-oi pleca

Cu ele spre ţâara mea"

-"Măi Iacob mai zăboeşte

Si simbria hotărăşte"

_" Tată, şti cum am slujit

Vitele ţi-au propăşit

Puţinul de la început

Cu mine crescut-a mult

Spune-mi si tu când vei vrea

Să lucrez lka casa mea"

_"Iacobe ce vrei să ai

Ca la mine să mai stai?"

_"Tată ţie asta-ţi zic

Să nu-mi dai mie nimic

Dacă te învoieşti aşa

Turma o voi păşuna

Tot ce-I pestriţ,negroteu

Să fie avutul meu

Tot ce-I negru să îmi fie

Să îl iau ca si simbrie

Alb în turmă-mi dei venii

Dacă cumva vei găsii

Dacă la mine-ai aflat

Să-l consideri ca furat"

-’Bine să fie aşa

Negre fie turma ta

Alb de nergu tu separă

Si ce-I negru scoate afara"

Si din turmă aşa a fost

Bălţate şi negre a scos

Si a fost să fie aşa

Scos-a numai câteva

Si cu alb ele-a plecat

Trei zile s-a depărtat

S-a luat el verzi nuiele

Si le-a decojit de piele

Albul lor a se vedea

Si în jgheaburi le punea

Olie apă când beau

Le vedeau şi zâmisleau

Si făceau mieii bâlţaţi

Si seini si pestriţaţi

Astfel număr a crescut

Multe turme s-au făcut

Intr-o zi Laban venii

Si la turmă el privii

Laban atunci s-a strâmbat

Când la turmă s-a uitat