Poezie ŢC 1./Peţirea Rebecei

1.

Avram zis-a el cândva

La acel ce-l îngrijea;

"Dute tu pân’ la Nahor

Si-mi ia fată la fecior"

Astfel Isac căpăta

Si el pe soţia sa

Patruzeci de ani avea

Când Rebeca îi venea

Isac copii îşi dorea

Si el si nevasta sa

Douăzeci de ani au stat

Până Domnul s-a îndurat

Domnul zise: "Voi norma

Două neamuri vei forma

Unul el va fi mai tare

Iar copilul cel mai mare

Cel mic îl va stăpânii

Si-n curind se va împlinii"

Iată aşa cum fu vestea

Rebeca ea doi năstea

Cel dintâi roşu de tot

Si cu păr fu peste tot

Cel mai mic pe cel dintâi

Il ţinea de-a lui călcâi

Si copii au crescut

Si voinici ei s-au făcut

Lui Esau îi tot plăcea

Animale a le vâna

Isac iubii pe Esau

Că vânat zilnic mâncau

Intr-o zi Iacob fierbea

Ciorbă pentru a mânca

Esau venii obosit

Si lui Iacob I-a grăit:

-"Dă-mi să mănânc ce-ai gătit

Că tare sunt obosit"

-"Frate tu poţi a mânca

Dar te rog mie a-mi da

Dreptul de întâi născut

Eu să fiu la început"

-"Dă-mi şi aşa sunt pe moarte

şi îţi ea această parte"

Si Iacob ciorbă I-a dat

Cu linte de a mâncat