Poezie O lacrima (3)

O lacrimă.



Înstrăinându-mi din durere

credeam că-s vindecat. Nu-i drept

să pierd atâta mângâiere

ce-mi creşte după ea în piept.



O mai lăsai cu suferinţa,

Am hotărât că n-o mai vreau...

Dar nu puteam rosti căinţa,

cât lacrimile nu-mi curgeau.



Maturizate şi-nţelepte,

mi se tot prelingeau pe gene,

Parcă plecau să mă aştepte,

Pe plaiuri mai nepământene.



Simţeam că piere-n mistuire

tot ce-i nevrednic şi hain,

Tânjeam după neprihănire

pe lacrima unui suspin.



Numai în taina suferinţei,

Stă harul slavei îndeajuns,

Ce rupe gândul neputinţei

Şi teama-n care stai ascuns.



Mai dă-mi a lacrimei comoară

s-o beau, chiar dacă-i hap amar,

În cerul slavei, bunăoară

Se schimbă pe-un mărgăritar.



Oropesa del mar 09 martie 2006.