Poezie Slăbănogul

De treizeci şi opt de ani în neputinţă

La scăldătoarea îngerului darnic

Ce tulbura cu mantia lui apa,

Zdrobit şi-nvins zăceam, sperând zadarnic.

Şi nimeni nu fusese împrejuru-mi

Să îmi asculte ruga arzătoare

Să-mi înţeleagă tremurul din şoaptă

Să mă coboare-ncet în scăldătoare.



De fiecare dată era altul -

Nenorocit în Casa Îndurării,

Acolo la Betesda. Altul

Cutremurat de taina vindecării.

Căci cineva, un frate ori un tată

Cu dor curat şi inimă în floare

La Poarta Oilor străjer stătea în noapte

Şi alerga cu zorii spre pridvoare.



Că-ntâiul slăbănog ce se coboară

În legănarea apelor mişcate

Când îngerul în zbor uşor şi tainic

Punea în ape leac şi sănătate,

Acela, biruindu-şi slăbiciunea

Şi chinul din amărăciunea vieţii

Păşea afară-n dulce dezlegare

Îmbrăţişând parfumul dimineţii.



De treizeci şi opt de ani, în întuneric

Zăceam în lacrimi, aşteptând lumina

Gustând din plin amarul suferinţei

Împovărat şi osândit de vină.

Căci chinuit de-acuzatoare gânduri,

Mereu căutând prin cuferele minţii

Mă frământam în moara răzvrătirii

De eu păcătuit-am, ori părinţii.



Luptam cu duhul unei lumi bătrâne,

Cu un blestem ce izvora din Lege

Zapisul vechi îmi amintea într-una

Că zămislit am fost în fărdelege.

Şi nu era vreun preot să-mi aline

Durerea şi văpaia arzătoare

Şi nu era nici frate, nici părinte

Să mă cufunde-n apa salvatoare.



Atunci Isus, Tu ai venit la mine

Păşind arar, ca dintr-un sul de carte.

Eu nu ştiam că Tu ţii cheia vieţii

Şi ai putere chiar şi peste moarte.

Şi nu visam în visurile mele

Că milă voi găsi în ochi de aur

Că glasul mut din nou va prinde viaţă

Şi lutul mort schimba-se-va-n tezaur.



Pe patul meu de silnică povară

Eu n-am gustat o dulce-mbrăţişare

Şi n-am ştiut că dincol' de Betesda

Sunt revărsări de veşnice izvoare!

Atâtea zile negre şi sordide

Am lâncezit în leagănul uitării

Şi-am suferit de foame şi de sete

Şi-am plâns aici, în Casa Revărsării.



Dar Tu, privind la mucul ce se stinge,

Înfiorat, mi-ai înţeles necazul

Şi vindecat-ai trupul meu nevolnic

Punând în suflet cântul şi extazul.

Mi-ai zis: "Ridică-te şi umblă!"

Şi m-am sculat, Isuse, în putere;

Era o zi cum nu fusese alta,

O zi de har şi sfântă mângâiere...



În oglindirea apei din Betesda

Mi-am revăzut întreagă obidirea

Dar am trăit acolo sfântă taină -

Din slăbănog, un om în toată firea;

Dintr-o uscată ramură de vie

Ce legea morţii-n sânul ei o duse

Tu, o mlădiţă nouă, roditoare

Ai altoit în inima-mi, Isuse!



Nu pot pricepe Harul îndurării

Nu pot cuprinde dragostea de Tată

Nu pot opri izvorul mulţumirii

Căci simt că-n mine duhul se desfată...

M-ai întâlnit în Casa Îndurării,

Mi-ai stins în mila-Ţi, focul suferinţei

Şi-ai pus în lutul readus la viaţă

De-a pururi, Doamne, florile credinţei.