Poezie În sulul cărţii...

În sulul cărţii Tale e scris şi despre mine,

De clipa ce-a trecut şi ziua care vine

Şi orice gând ascuns, sau faptă săvârşită

E scris în cartea Ta cu slovă înroşită.



E scris c-am fost şi eu în mijlocul mulţimii

Ce-a alergat în grabă ca să culeagă spinii

Pe fruntea Ta să-aşeze coroana suferinţei

Strigând blesteme grele în ura necredinţei.



E scris c-am fost şi eu cu Iuda vânzătorul,

Cu ceata-nfierbântată, la braţ cu tot soborul

Şi cu Pilat, spălându-ne în apele vânzării

Acolo, în Pretoriu, la ceasul înserării.



Stăteam şi eu la focul mulţimii pătimaşe

Şi-am dat şi eu la sorţi pentru a Ta cămaşă;

Cu pâlcul de ostaşi intrat-am în grădină

Ca să-L sărut viclean pe Cel fără de vină!



Stă scris în sulul cărţii c-am luat şi eu baltagul

Şi-am mers cu toţi mişeii să tai din munte fagul,

În oarba rătăcire cioplind cu ei o cruce

În agonia morţii, Isuse, a Te duce.



Strigam la judecată cu hoţii: "Răstigneşte-L"

Pe hoţul de Baraba îndată slobozeşte-l!

Şi-am luat cu fariseii mănunchiul de nuiele

La sânge, pe spinare, să Te lovesc cu ele.



Pe Via Dolorosa, Te-am îmbrâncit pe lespezi,

Cu gloata am cerut de Tatăl să Te lepezi

Batjocoream iubirea-Ţi cu hohote murdare

Şi nu vedeam că râsu-mi atât de mult Te doare!



Mi-era umplut lăuntrul de-otravă şi de fiere

Oţet de mătrăgună aveam, în loc de miere,

Şi Ţi-am lovit obrazul cel sfânt cu-atâta ură

Dar Tu din ea, Isuse, n-aveai o picătură!



În cartea Ta e scris c-am luat şi eu ciocanul

Pironul l-am bătut adânc cât e Iordanul,

Cu Ana și Caiafa clădeam aceeaşi soartă

Când sângele curgea din cer în Marea Moartă...





Da, eu şi lumea-ntreagă Te-am condamnat la moarte

Vinovăţia noastră e scrisă-n Sfânta Carte;

Nu doar Pilat şi Iuda, romanii ori iudeii,

De la Adam la mine, noi toţi suntem mişeii.



Noi toţi strigam de ură, cu buzele umflate

Şi-aveam venin de iad în piepturile sparte;

Sutaşul la Golgota am fost, Isuse, eu

În coastă străpungând un Fiu de Dumnezeu...



Dar cine a crezut în ce ni se vestise?

Şi cine-a înţeles pe Cel ce ne iubise?

Obişnuit cu răul, durerea şi cu ura,

El, ca o oaie mută, nu Îşi deschise gura!



Şi ca un miel plăpând din turmele de visuri

Un Miel din albe turme şi albe paradisuri

Cu dragostea şi mila şi har din alte sfere

Născutu-S-a în iesle ca mielul de tăiere!



Te-ai dat ca jertfă sfântă în praznicul de Paşte

O viaţă nouă-n lume din jertfă a se naşte!

A trebuit acolo să bei întreg paharul,

Pe păcătos, Isuse, să-l înnoieşti cu Harul!



Şi sus, pe lemnul crucii, pe dealul Căpăţânii,

Cu mâinile străpunse pentru păcatul lumii

Între tâlhari, Tu, Sfântul, cu faţa-nsângerată

În necurmată rugă rosteai cuvântul: "Tată"



Le iartă neştiinţa, le iartă-ntreg păcatul

Din rana Mea cea cruntă, dă binecuvântatul,

Din gura Mea lovită, nu-Mi iasă tânguirea

Ci Tată, fă să crească din crucea Mea iubirea.



Mi-e sete şi Mi-e foame de slăvile divine

E prea târziu să treacă paharul de la Mine,

Mi-am isprăvit lucrarea, Mă urc acum spre stele

Şi văd lumina sfântă a învierii Mele..."



Şi Dumnezeu deschise izvorul de răcoare

Arhanghelii priveau pe Fiul Său cum moare

În ceruri se făcu o tainică tăcere

Căci nu erau izvoare să stingă-aşa durere!



Şi-a stat Isus trei nopţi în pântecul de tină

Dar n-a fost cu putinţă cătuşa lui să-L ţină

Ci-n zori de dimineaţă în cerul preacurat

A izbucnit cântarea: "HRISTOS A ÎNVIAT"!



În sulul cărţii Tale sunt scrise-acestea toate

Cu litere de aur, cu slove nestemate:

Că eu, şi noi, şi lumea, păgânul şi tâlharul

La crucea Ta, Isuse, am fost atinşi cu Harul.