Poezie Oaia cea pierdută

Pe-un hău fără vad,

pe-o gură de Iad,

ce umbră fugară

urcă şi coboară

în faptul de seară?

E oaia din urmă

fugită din turmă,

e oaia pierdută,

una dintr-o sută,

e oaia ce plânge

cu lacrimi de sânge...

"Drăguţule bace,

vino de mă-ntoarce,

de mă-ntoarce-acasă

din negură deasă.

Iară-ţi cer iertare

c-am rămas pe vale,

crezând că-n genune

sunt ierburi mai bune,

crezând că-n rovine

sunt ape mai line,

crezând că-n spelunci

sunt umbre mai dulci.

Nu ştiam că-n lume

apele-s cu spume,

bulgării sunt sterpi

şi umbra-i cu şerpi."

Plânge-amar oiţa,

plânge mioriţa.

Dorm viroage-afunde.

Nimeni nu răspunde.

Iar pe-un mal de stâncă,

din bezna adâncă,

iese lup flămând

lung adulmecând,

prin ceaţă urlând...



"Au-auuu... oare cine

plânge cu suspine

prin gropi cu jivine?

Au-auuu... soră dulce

ce alean te-aduce

de sus, din răscruce?"



"Drăguţule bace,

vino de mă-ntoarce,

de mă-ntoarce-acasă,

unde iarba-i deasă,

mă-ntoarce la stână,

unde apa-i bună,

unde-s garduri 'nalte

şi lupii deoparte.

Lasă-le-adormite

oile smerite,

lasă-le-ntre mirţi

oile cuminţi,

în iarbă cu rouă,

nouăzeci şi nouă,

şi vino prin ceaţă

la oaia răzleaţă,

la oaia-nşelată,

cea mai vinovată,

de lup căutată!"



"Au-auuu... soră bună,

haidem împreună

să-mplelim cunună!

Au-auuu... stea frumoasă

vin' la mine-acasă,

ca mândră mireasă!..."



"Drăguţule bace,

vino de mă-ntoarce,

de mă-ntoarce-n pace!

Că numai tu doară

plângi pentru-o mioară.

Că numai cu tine

apele sunt line.

iarba-i cu sulfine

şi ieslele pline;

iar lupii nu urlă

ca viforu-n turlă!"



Plânge oaia, plânge

cu lacrimi de sânge.

Unde-i baciul, unde?

Nimeni nu răspunde.



Şi prin spini deodată

chip de lut se-arată,

gură încolţată,

limbă spumegată,

frunte-ncrâncenată.

Iar oaia pribeagă,

sleită de vlagă,

geme şi se-ngaimă

tremurând de spaimă

şi drept peste-un trunchi

cade în genunchi.



Dar ce glas, ce tunet

vine cu răsunet?

lată... iată baciul

trosnind cu gârbaciul,

cu vântul în plete,

cu fluieru-n bete,

repezind cu sete

cârja de stejar

în lupul flămând.

Dar, vai, şerpi plevuşcă

pe păstor îl muşcă.

Spinii de pe munte

îl împung în frunte.

Pietrele din bezne

îl crestează-n glezne.

Iar lupul de-a drept

îi sare în piept.

Rânjind oţărât,

îl muşcă de gât.

Trăgând cu nesaţ,

îl rupe de braţ.

Ca un val involt,

se zvârle de şold.

Dar baciul viteaz,

prinzând cu necaz

fiara de grumaz,

de sus, de pe stânci,

îi dă iute brânci

în râpele-adânci.

Apoi plin de sânge,

puterile-şi strânge,

pe frunte-şi sărută

oaia cea pierdută

şi, cu ea pe umăr,

prin şerpi fără număr,

îşi croieşte vad

prin gura de Iad,

prin cioate de brad.



Sună văgăuna:

"N-am pierdui niciuna!

N-am pierdut niciuna!..."



*



Iar colo la stână

stau acum pe-o rână,

stau acum în tihnă

oile-n odihnă.

Somnul le alină,

luna le-nsenină,

norii li se-nclină.

Doar tu, baci viteaz,

doar tu stai tot treaz,

priveghind cu drag,

cu aspru toiag,

din noapte în noapte,

cu oile toate,

din zori până-n zori,

cu turma-ntre flori.



Dar la nunta ta,

munţii vor cânta,

brazii vor juca,

îngerii din Rai

vor sta fără grai,

văzând lângă tine

oile senine

prefăcute toate

în albe surate,

în albe domniţe

cu crini la cosiţe.



O, dar ce crăiasă,

ce împărăteasă

îţi va fi mireasă

îmbrăcată-n soare,

cu văl de ninsoare,

cu stele-n cunună,

călcând peste lună?



Nu va fi o zee,

zână marmoree,

nici os de regină

din zare străină.

Ci-ţi va fi menită

oaia cea fugită...

oaia rătăcită...

oaia cea pierdută,

una dintr-o sută,

cea mai vinovată

şi cea mai pătată,

dar decât oricare,

prin dulce iertare

cea mai iubitoare!