Poezie Aripi în Cosmos

Sunt numai câţiva ani de-atunci.

Cape Kennedy, celebrul start,

vuia ca un taifun pe lunci.

Credeai că-n infernale munci,

carcasa lumii-ntregi s-a spart.



Se zguduiau cu bănci cu tot,

ca de-un cutremur, spectatorii.

Luând semeţ văzduhu-n bot,

cosmonauticul chivot

pornea umplând de spaimă norii.



Pornea un fulger prin stihii,

un zeu cu flăcări de cratere.

Un Prometeu din vremi târzii

se arunca în galaxii

cu mii de herghelii putere!



Văzându-l cum pufnea, credeai

că-i un balaur ce se duce

prin armia lui Adonai

ca să pătrundă drept în Rai,

fără Golgota, fără Cruce!



Părea un salt spre infinit

râvnind să biruie lumina.

Tot cosmosul privea uimit

cum năvăleau în zbor cumplit,

în spaţiu,

omul şi maşina!

*

O, dar demult... eu nu ştiu cum...

cu două mii de ani 'nainte,

un Om ceresc pornea la drum,

fără motoare, fără fum,

fără pufniri de nor fierbinte.



Şi omul... binecuvânta...

Iar fraţii Săi, cei unsprezece,

vedeau în ochii Lui o stea...

Ori poate-o lacrimă era...

Ei nu ştiau ce se petrece.



Dar cum spre cerul de cobalt

privea Isus cu duioşie,

deodată... se păru mai 'nalt...

păru crescând ca nimeni alt

într-o umilă măreţie...



Ei Îl priveau făr-un cuvânt,

neîndrăznind nici să clipească.

Iar El... maiestuos şi blând...

pornea-n tăcere... ca un gând …

ca o lumină îngerească.



Nu tresărea un strop de lut.

Nu se mişca o frunză-n soare.

Se înălţa spre Absolut

cel mai slăvit cosmonaut;

dar fără spasm şi reactoare.



Plutea ca dus de-un alizeu,

atât de om, atât de frate...

dar tot mai 'nalt, mai Dumnezeu,

adevăratul Prometeu

cu lacrime adevărate...



Şi sus, în vârf de cer, Ieşu,

în domul tainic de lumină,

sclipind între un da şi-un nu,

pe neaşteptate dispăru,

ascuns de-un nor ca de-o cortină.



Ce dulci, nemaitrăiţi fiori!

Isus, în lirica tăcere,

văzându-i cum priveau spre nori,

trimise-n zbor doi vestitori

cu un mesaj de mângâiere...



„Bărbaţi Galileeni,

de ce

priviţi cu inima bolnavă?

Acest Isus ce dintre voi

plecă spre veşnica dumbravă

Se va întoarce înapoi

la fel cum a plecat spre Slavă!"



*

O, Doamne, Tu ne-ai spus: „Curând..."

Şi, peste orice controversă,

toţi Te-aşteptăm cu duh flămând,

având mereu, mereu în gând

numărătoarea cea inversă...



Încă un semn. Şi-ncă un semn.

Ba parcă toate sunt prezente.

Apostazie-a fost. Vedem:

Şi-i dus mesajul Tău suprem

pe toate şase continente.



Poporul Tău rătăcitor

s-a reîntors din diaspora.

Ierusalimul e al lor.

Deci azi noi Te-aşteptăm pe nor,

magnet ceresc al tuturora.



Albi îngeri vor veni de sus

ca să ne-arate cărăruia.

Va fi în zori... sau spre apus...

„Priviţi... acolo e Isus!

Zburaţi spre Domnul!..."

Aleluia!