Poezie La început

La început, când nu erau cuvinte

Nici duh în om, nici scânteieri de minte,

Când nu erau întinsuri de cer, ori căi lactee

Şi nu se-nfiripase a lumii epopee;



La început, când nu erau în spaţii

Nenumăraţi ciorchini de constelaţii,

Când nu era născută amintirea

Şi nedezvăluită nemurirea;



La început de ere-ndepărtate

Când nu erau istorii zbuciumate

Când nu erau ambiţii lucifere

Şi nu era păcat şi nici cădere;



La început, când nu era pătruns

Misterul Creatorului ascuns,

Când nu era măcar o picătură

Nici de iubire pură, nici de ură;



Mai înainte de a fi atomul

Ce-şi ia din el întruchiparea omul -

Ce prea râvnind la piscuri efemere

Se prăbuşi în hăuri de durere...



La început era un vast pustiu

Nimica mort, nimic nu era viu.

Şi-aşa trecură veacuri percolate

Fără a fi un tot cuprins în toate.



Dar când veni a împlinirii vreme

Şi începu minunea să se-ntreme

Ieşi stăpân, din slava Lui, Cuvântul

Şi luă fiinţă cerul şi pământul.



A zis: "SĂ FIE" energii şi tină

Şi din nimic ieşiră la lumină

Planetele în cosmice arpegii

Încolonându-se în sute de cortegii.



Apoi luceferi, astre, lună, soare,

Făpturi ciudate şi strălucitoare

Zvâcniră din ne-ntruchipare la viaţă

La glasul Lui şi la a Sa povaţă.



Disciplinate, mii de galaxii

În vals ceresc şi-n cânt de simfonii

Îşi luară toate locul pe orbite

Din nesfârşitul haos izbăvite.



Şi dintre toate câte s-au făcut

În marele şi-adânc necunoscut

Nimic nu fu mai chipeş ca pământul

Încununat cu norii şi cu vântul,



Cu falnici munţi şi tainice izvoare

Şi-un nimb ţesut de forţa creatoare,

A rodnicei vieţi împodobire

Ca mantie primind în moştenire...



Ca nişte piese rare de muzeu

Le cizelă măreţul Dumnezeu

Şi-n fiecare stea, izvor ori stâncă

El puse-o taină şi-o înţelepciune-adâncă.



Dar ca mărgăritar de mare preţ

Suflând în el un duh întrezăreţ

Ispravnicul divin alese omul

Ca să-şi supună tina şi atomul...



În seri de vară ori în nopţi târzii

Când vrei din vraja nopţii a sorbi

Ridică-ţi fruntea şi înalţă-ţi gândul

Şi mulţumeşte că a fost Cuvântul.



Şi de-i turna dorinţi în cupa vieţii,

Bătrân de eşti, ori vârsta tinereţii

Să-ţi torni dorinţa a citi în Carte -

În Cartea Sfântă a perfectei Arte.



Atunci vei fi uimit de slava Sa

Şi-ai să-nţelegi ce este Dragostea...

Dori-vei poate şi tu, chip de lut,

Să ai cu El un veşnic început.