Poezie Sunt oameni...

Psalmul 49:6,7



Sunt astăzi oameni mari şi grei în lume

Din creştet până-n tălpi au za de aur

Faptele lor şi faima de renume

Depozitate sunt, în scump tezaur.



Sunt oameni ce se cred stăpâni ai firii

Cu însuşi Dumnezeu vor să se lupte

Ei au în sânge boala stăpânirii

Şi vor din glorii seci să se înfrupte.



Sunt oameni care nu-ncap într-o eră

Sunt oameni ce se cred sculptaţi din soare;

Ei se încred în iasca efemeră

Fălindu-se cu bogăţia lor cea mare!



În arcuri de triumf, pe sub arcade,

Deşertăciunea cărnii le e viciu

Şi-şi grămădesc aplauze-n cascade

Din vanitate goală şi capriciu.



Râvnind la calde jilţuri să troneze

Sunt mulţi acei ce-şi construiesc palate

Lăsând pe alţii-n lacrimi să ofteze -

Sorbind tăcut dureri nemăsurate.



Preocupaţi de rosturi panacee

De visuri plăzmuite-n utopie,

Ridică-n slavi ideile atee

Salvaţi de crezul în filantropie...!?



Din evoluţie, mulţi şi-au făcut credinţă

Iar alţii s-au impus în monumente;

Cinstind un zeu modern, cu sârguinţă,

Mulţi se pretind fiinţe inocente!



Înveşmântaţi în in şi bumbăcel

În haine de porfiră şi mătase

Ei n-au nevoie, ca Emanuel

Din poala crucii haine să le coase.



Christos şi-a dat viaţa pentru ei

Ca toţi să intre-n vasul mântuirii.

Dar mulţi "făloşi, eroi şi semizei"

Se îmbulzesc în barca-mpotrivirii!



Atât de mult prea bunul Dumnezeu

Întreaga lume a iubit la cruce

Şi cheamă blând şi dulce şi mereu

Pe cei pierduţi, în braţu-I să se-arunce.



Căci omul nu se va putea răscumpăra

Prin fapte, sau efort, sau bunătate;

Vinovăţia nu se va spăla

Prin vrednicie, ori integritate.



Răscumpărarea costă-aşa de mult

Cât nu există aur s-o plătească

Şi nu va fi religie, nici cult,

Păcatul greu, murdar, să-l ispăşească.



E-un Dumnezeu cu Har nemărginit

Şi e-un Christos - divin şi tainic Miel -

Sunt oameni vechi, ce merg spre iad, zorit

Sunt oameni noi, spălaţi, salvaţi prin El.