Poezie Aş vrea să fiu (3)

Precum doreşte cerbul izvoarele de apă

Şi din izvorul rece nesăţios se-adapă

Şi-n urma lui, suave, plăpânde şi temute

Şi ele să se-adape, grăbesc un pâlc de ciute;



Precum din stup albina, ca să culeagă miere,

Îngrămădind în faguri avere din avere

Neobosită zboară în dimineţi de vară

Şi se întoarce seara umplută de povară;



Precum furnica zilnic adună în hambar

Fărâmă cu fărâmă frânturile de har,

De glasuri neştiute fiind povăţuită

C-a hărniciei clipă e mult prea drămuită;



Cum spicele de grâu se unduiesc în holdă

Pe creştet auriu purtând a lor recoltă,

Iar mai târziu, în care, aşteaptă rând la moară

Şi-ndestulând flămândul, se dăruiesc să moară!



Cum razele luminii se-ntrec prin Univers

Să poarte binecuvântarea în iutele lor mers

Călcând peste abisuri şi peste praf de stele

S-alunge-nfrigurarea şi ceaţa nopţii grele;



Cum pomul plin în ramuri de roada aurită

Îşi saltă către soare rodirea lui slăvită,

Sădit lângă izvorul cu apa de cleştar

Şi îngrijit temeinic de-un meşter grădinar;





Precum acestea toate şi multele ca ele

Ce gândul mi le-aşterne în gândurile mele -

Când mă cufund cu totul în miezul rugăciunii

Aş vrea să fiu potirul de alinare-al lumii...





Ca cerbul ce doreşte izvoarele de apă

Şi din izvorul rece nesăţios se-adapă;

Şi ca albina mică cu har de gospodină

Ce-ncarcă mari poveri pe-aripa ei pristină;



Ca roiul de furnici ce-adună cu migală

Şi dis-de-dimineaţă la lucru dau năvală;

Ca spicele de grâu ce-şi poartă-n vânt recolta

Şi se-nfrăţesc de-a pururi cu roua şi cu bolta;



Ca raza de lumină în zbor de rândunică

Ce-şi cheltuie în brazdă căldura ei cea mică;

Ca pomul din grădină crescut în neprihană

Ce toamnă după toamnă dă şi mai multă poamă...



Aşa aş vrea să fiu în jertfa mea umilă:

Bogat în hărnicie, în dragoste şi milă...

Te rog, Stăpâne Doamne, îmbracă-mă în ele,

Tu, Ctitor minunat al mântuirii mele.