Poezie Încredințare

De-aş vrea să scriu un vers în nestemate

În clipa grea a omenirii frânte,

În noaptea unor visuri sfărâmate

Cu-o mână ce refuză să cuvânte;



De-aş vrea să cânt un psalm de fericire

În mijlocul durerilor supreme

Privind la tot ce-mi dă nedumerire

Din înălţimea culmilor de vreme...



De-aş vrea să înţeleg misterul firii

Urcând şi coborând pe-a lumii hartă

Prin scris, prin cânt, din cosmosul gândirii

Creând o capodoperă de artă;



Ar fi să scriu, să cânt de Creatorul -

De Dumnezeu, de Duhul, de Isus.

El şi prezentul, ca şi viitorul

Pe pagina Scripturilor le-a pus.



Să scriu că El e Dumnezeul meu.

Că-n Patmos-ul trăirilor amare

De-ar fi să trec prin ceasul cel mai greu

Săpat adânc în palma Lui mă are!



Aş vrea ca pana mea grăbind să scrie

De jertfa ce fu pusă la Calvar;

Prin vers să spun cu mare bucurie

Că doar acolo e slăvitul Har.



Şi în cântarea mea de dor nestins

Să cânt că Duhul Sfânt mi-e mângâiere;

Credinţă am prin El de neînvins,

Speranţă într-o zi de înviere.



Aş vrea să spun mulţimilor ce pier

Că mântuirea nu e o poveste,

Ci Domnul Slavei coborî din cer

Purtând cu El triumfătoare veste.



El a murit ca eu să pot trăi,

Că sunt copilul Lui, nu-i o părere.

Prin jertfa Sa, Isus înfăptui

Dumnezeiescul act de înfiere.



Însuşi pământul de s-ar clătina,

Şi de s-ar rupe sorii fără rost

În mâna Lui mă voi încredinţa,

El, singurul, e stânca de-adăpost.