Poezie CHEMARE IN TIMP

CHEMARE ÎN TIMP

MOTTO— Apa trece, pietrele rãmân!



Nu uitã copilul, cea dintâi chemare,

A rugii fierbinte cu glasul duios,

Cuvântul din leagãn si prima strigare,

—Iubirea mamei, ce mângâe frumos!



M-am urcat în turnul de vis si de soare,

Pe drumul de ziuã cu flori de mãslin,

Atras de-un luceafãr de rouã ce doare,

M-arunc în vâltoarea timpului destin!



M-au cuprins izvoare care curg din mare,

În puturi de apã împânzite în larg,

Iar Râul se scurge în setea cea mare,

Pecetea credintei o pun la catarg.



Rãsare-o sãmântã, sub cerul de varã,

Când una apune, o alt-a iesit,

Desi-s norii negri, cu roua de-afarã,

Lumina învinge si rodu-i ivit.



Cu desaga-n spate, cãlãtorul de jos,

Sãmânta o pune sub brazda de plug,

Iar cerul o udã, de creste frumos,

Rodind în sperantã, dãruind belsug!...



Pe scara iubirii, pas cu pas în cer dus,

M-apropii de Casa, cu strãzi de argint!

Mã dau cu luminã, —licoare de sus,

Sã fiu totdeauna, copilul Tãu sfânt.



Ca o piatrã vie, slefuitã-n Har,

Mã pune Stãpâne, în Templul Tãu Sfânt,

Inimã-n noitã, piatrã de hotar,

Viatã nesfârsitã, în slavã si cânt!

Amin!