Poezie Cuvântul (3)

CUVANTUL



Irisi de cer, penetrand pamantul,

Cerceteaza marea –n rasarit,

Din Infinit se naste Cuvantul,

-Lumina ! apare la zenit.



Rostirea dintai cu parga de veci,

-Samanta nascuta –n Gradina,

E calea pe care omule treci,

Sa fii modelat de Lumina.



E Duhul suflat in Spatiu si Timp,

Cu taine scaldate de ape,

Si rauri ce curg deatunci pe Olimp,

Sa-nalte „Iubirea de-aproape".



Painea si apa cea vie de sus,

Cu taine si sclipiri de roua,

Renaste faptura vie-n Isus,

Pe calea crucii, cea noua...



„Tu esti cel mai frumos dintre oameni"

Logos ceresc ajuns pan’ la noi.

Calvarul suferintei Tu-l sameni,

Cu nadejdea –n viata de apoi.



Piatra sfanta din cerescul Templu,

Stanca neclintita-n valuri grele,

Adapost ! Turn de scapare, amplu...

Tu-mi esti salvarea vietii mele...



Temelii zidite cu rubine,

Porti si ziduri de margaritar,

Toate Le-ai creiat si pentru mine,

Ca sa le cunosc prin al tau Har.



Tu esti „Alfa si Omega noastra",

Revelat ca noul Legamant,

Esti Iubirea, mila cea maiastra,

Ce ti-ai aratat-o prin Cuvant !



Nadejde eterna, clipa de vis,

M-atrage aproape de Tata,

Cu pomu’ vietii si raiul promis,

Cu imnuri, cantand „Maranata" !