Poezie De ce-ai venit?

Azi ai intrat întâia oară-n adunare...

Te-ai așezat pe-o bancă și privești.

În tot ce vezi sunt semne de-ntrebare.

Te simți străin și parcă te sfiești.



De ce-ai venit? Ce te-a adus anume?

Ce gând fugar te-a abătut din drum?

Îl cauți tu pe Dumnezeu prin lume?

Sau El te caută pe tine-acum?...



De ce-ai venit? Din curiozitate?

Vrei să te uiți o clipă...și să pleci?

Sau e o taină... o durere, poate...

O, Cerul are pentru toți poteci!



Tu ai văzut palate triumfale,

cupole cu lumini de curcubeu.

Le-ai contemplat. Dar ai simțit că-s goale,

că nu era acolo Dumnezeu.



Aici...nu vezi nici aur, nici rubine,

ci...numai niște oameni cu ochi blânzi,

oameni flămânzi, dar nu flămânzi de pâine,

flămânzi de cer, de Dumnezeu flămânzi.



Aceasta-i adunarea. O fântână

cu apă din Eden...Nimic in plus.

E un bărbat cu-o Biblie în mână

rostind mereu acest cuvânt: ISUS.



"Veniți, prieteni, nunta vă așteaptă,

bucatele-s gustoase și de leac.

Veniți, căci nu se cere nici o plată!

Și cine vine va trăi în veac!"



Dar, ce ciudat...de pe cărări străine,

pe când bărbatul cheamă către Rai,

s-a furișat o umbră lângă tine.

Ea n-are chip, nici trup, nici ochi, nici grai.



E-o umbră doar: E Asmodeu, vrăjmașul,

ce-ți spune-n șoaptă: "Dumneata aici?

Ori vrei cumva să-ți rătăcești făgașul

prin basme născocite de bunici?



Vrei să te-ntuneci? Vrei să-ți ieși din minte?

Și rai și iad și îngeri și păcat

nu sunt decât zadarnice cuvinte,

din care nu-i nimic adevărat!



O, nu mai este-acum ce-a fost odată!

Nu mai suntem umili și ignoranți.

Trăiește-ți viața cât îți este dată

și soarbe-ți cupa ta ca toți ceilalți!"



Dar...la amvon...deodată... ce minune!

Cum? E chiar El, divinul răstignit?

E Duhul Său ce te-a pătruns și-ți spune:

"O, vin la Mine, suflet ostenit!



Ia jugul Meu, căci jugul Meu alină.

E-un jug ce-aduce pace tuturor.

Iar toți acei care nu vor să vină

Rămân datori pentru păcatul lor!"



"Pentru păcat?" Și Asmodeu tresare

și-ți șuieră ca vântu-nvâltorat:

"Nu-i asculta! Păcatul e-o afirmare.

Doar omul slab se teme de păcat!"



Dar vai... tu simți în pieptul tău deodată

ceva ca un fior nemaiștiut.

Și parcă împrejurul tău se-arată

ostași ciudați, cu suliță și scut.



Nu-i vezi. Dar simți în piept o cercetare.

Ești străbătut de-un ochi ne-nduplecat.

Și-n fața ta o cruce-acum răsare,

pe care tu vei fi crucificat...



Pe crucea ta e-nfiptă o tăbliță

pe care legea,-ntr-un vârtej de fum,

a scris cu ne-ndurata ei peniță

tot ce-ai făcut și tot ce ești acum.



Nu vezi nimic. Numai în Duh sunt toate.

Dar simți că-i scris: "Om lacom de arginți.

Nepăsător cu cei flămânzi din gloate

și fără milă față de părinți.



Disprețuind mustrările divine,

ai apucat tot mai greșite căi!

Te-ai avântat să dai cu pumnu-n Mine

și ți-ai zdrobit tu singur pumnii tăi.



N-ai vrut să știi că nu ești decât vierme

și că puteam de mult să te strivesc.

Ai azvârlit țărână și blesteme

în Dumnezeu, în Tatăl tău ceresc!"



"Destul!"gemi tu ca-n vis."Destul! Oprește!"

O, cât te simți acum de vinovat

în fața legii ce te zugrăvește!

Și-un glas rosti verdictul ce s-a dat.



"Ești osândit la cea mai grea pedeapsă.

Vei fi acum chiar țintuit pe lemn."

Dreptatea-și trage spada de pe coapsă.

Centurionul face-acum un semn.



Ești parcă prins și azvârlit pe cruce.

Apar călăi de foc în duhul tău.

"O, atârnați-mi trupul la răscruce,

Ca toți să afle cât am fost de rău!"



Tu simți țepușul cuielor în palma.

Și, brusc, ciocanele se-nalță... Dar...

Se-aude-un glas și totul se destrămă...

călăii se ridica și dispar...



Din nou acum e-o pace de fântână...

E-o adunare... O,nimic în plus.

E un bărbat cu-o Biblie în mână.

Asculta dar ce-ți spune-acum Isus.



"Ți-a fost întreaga stare-nfățișată,

cum ție însuți te-ai făcut călău.

Ți-am arătat pedeapsa meritată.

Dar am răbdat-o Eu în locul tău...



Și-acum, ce altă faptă ți se cere

decât să vii cu drag la pieptul Meu?

Să crezi. Si-apoi să plângem în tăcere.

Să crezi. Și să te naști din Dumnezeu."



"Da, cred!" spui tu cu inima deplină.

"O, vino dar!" te-ndeamnă blând Isus.

Și totu-i nou... Și s-a făcut lumină!

Iar Azmodeu a dispărut! S-a dus!



Azi ai intrat întâia dată-n adunare.

O, dar de când, de când ești așteptat!

Acum în paradis e sărbătoare,

O nouă stea pe cer s-a arătat!