Poezie Fărâme şi....cioburi

Fărâme, cioburi căzute-n ţărână, în colbul din drum

Călcate cu piciorul de stăini, trecători

Fără nici cea mai mică valoare

Peste care vântul, şi focul, şi ploaia, şi depărtarea,

Treceau furtunos, lăsând multe pete pe bietele cioburi....

Fără un stop de milă.

Te-ai oprit din drum,

Le-ai adunat cu grijă

Şi.... Te-am văzut lăcrimând de durere;

Erau.... cioburile inimii mele.



Le-ai strâns în palmele Tale

Le-ai curăţit cu multă grijă şi cu îndelungă răbdare

Le-ai vindecat cu balsamul Tău

Şi-ai început să le lipeşti din nou cu mult drag.

Ai avut atâta talent, atâta gingăşie,

Îngrijindu-Te de fiecare bucăţică în parte.



Mi-ai făurit o nouă inimă, Doamne

Curată, mai albă, de carne

Şi plină de dragoste,

Peste care vântul, şi focul, şi ploaia, şi depărtarea

De vor trece iar,

Va rezista!

Pentru că e adăpostită în palmele Tale.



Amin.