Poezie Adesea-n luntrea vieţii...

ADESEA-N LUNTREA VIEŢII...



Adesea-n luntrea vieţii

izbesc valuri nebune

Şi vin ca să distrugă

a noastră-nchinăciune

Se năpustesc în barcă

sunt gata s-o despice

Duşmanul vrea atunci

speranţa să ne strice.



Adesea suntem prinşi

în valuri furibunde

Privim în jur şi spunem:

"Unde e Domnul? Unde?

Sunt gata să ne-nghită

o, unde-i ajutorul?

De ce în ceasul greu

nu vine Salvatorul?"



Şi luntrea e purtată

la locul de vârtej

Ar vrea atunci Cel rău

să nu avem prilej

Să ne rugăm în tihnă

ci înghiţiţi să fim

Spre ţărmul Nemuririi

nicicând să nu plutim,



Ar vrea ’n-adâncul mării

să fim doar o epavă

Să nu ’nălţăm de-acolo

nici cântece, nici slavă

Dar când e mai intensă

primejdia cumplită

Vine Isus la cârmă

şi marea-i liniştită.



El potoleşte vântul

şi valu-l potoleşte

Puterea lui divină

pe toţi ne cucereşte

Lăsaţi-L, deci, la cârmă

El e Conducătorul

El este şi va fi

în veci Mântuitorul.



Când zbuciumat e duhul

şi e cuprins de teamă

El poate să ne scoată

din cea mai cruntă dramă

Când sufletul se zbate

cuprins de disperare

Atunci prezenţa Sa

produce uşurare.



Adesea-n luntrea vieţii

izbesc valuri crescute

Ne duc spre rătăcire

spre zări necunoscute

Dar vine Salvatorul

doar un cuvânt rosteşte

Şi crâncena furtună

pe loc se linişteşte.



Martie, 2006