Poezie Desţeleneşe-un ogor nou

Desţeleneşte-un ogor nou



Când Domnu-ţi dă câte-un cuvânt

Din sfânta Sa comoară,

Tu să-l sădeşti într-un pământ

Curat, ca să răsară.



Desţeleneşte-un ogor nou

Şi scoate-n drum toţi spinii!

Pune-le foc, să arzi ce-i rău,

Ce-au semănat străinii.



Iar de rămas-au rădăcini

Din reaua, vechea fire,

Scoate-le, ca pe mărăcini

Dă-le spre nimicire!



Să ari al inimii pământ

C-o brazdă cât de-adâncă

Să laşi puterea din Cuvânt

Să mai fărâme încă



Toţi bulgării aceia mari

De cruntă-mpotrivire,

La ale Domnului mustrări

Şi la a Sa iubire.



Doar când terenu-i curăţat

De orice-ntinăciune,

Poţi să te-apuci de semănat

Şi-ncepi cu rugăciune.



Căci doar puterea Celui Sfânt

Va face să răsară

Sămânţa bună din Cuvânt

În blânda primăvară.



Tot Domnul bun, în mila Sa

Va face ca să fie

Bobul udat, căci îţi va da

Şi ploaie timpurie



Prin Duhul Sfânt, ce va lucra,

Dar şi ploaie târzie.

Iar vânturi chiar de vor bătea

Nu-l vor culca pe glie.



Apoi păzeşte necurmat,

Căci hoţul vrea să vină

Şi în ogorul cel curat

Să semene neghină.



Veghează-apoi neîncetat

La sfintele ogoare

Căci vulpile s-au furişat

Să strice via-n floare.



Domnul putere îţi va da

În orice-mprejurare

S-aduci roade spre slava Sa

În cinste şi răbdare.