Poezie Ce spune vântul?

Ce spune oare vântul, călătorul,

când se sfâșie printre crengi trudit?

Ce taină spune-n graiul său izvorul

învolburat în muchii de granit?

Ce spune mărul ce-ți umbrește drumul,

cu trupul frânt de orice mână rea?

Ce spune în căminul tău parfumul

din trandafirii rupți de mâna ta?...



Iubește!

spune tot ce-n zări palpită.

Iubește!

spune vântul legănat.

Iubește!

spune floarea cea strivită

sub talpa ta,

sub pasul tău distrat.

Iubește!

spune mierea din lucernă

și adierea florilor de tei.

Iubește, căci iubirea e eternă

Și, iată,

bate-n ușă vremea ei...



Iubește!

spune roua dimineții

și mielul blând, de mâna ta răpus.

Nu face-un singur pas pe drumul vieții,

când pasul te desparte de Isus.

Nu spune-un gând ce dragoste n-aduce.

Și nu privi de nu privești duios.

Și-abia atunci, prin șoapta noastră dulce,

va suspina

și va vorbi Cristos!