Poezie Dragostea

Un fiu de imparat odata

iubea o fata din popor.

Si-ades catre frumoasa fata

pornea cu zorile deodata,

strigand cu dor...



"Iubito,ca o stea din urma

e chipul tau...o spuma-n vad...

Iar parul tau e ca o turma

pe Galaad.



O,vino! Dorul tau ma doare

si gelozia mea-i un jar.

Iubito,dragostea nu are

nici un hotar!"



Si brat la brat,cu roua-n plete,

treceau pe albe cararui.

Iar tampla ei era pecete

pe bratul lui.



Dar intr-o zi...se duse vestea

ca ea-ndragise-un print hoinar.

Si voievodu-afland acestea

a plans cu-amar...





Trecura ani.Cu-a lui sageata

lovise-al geloziei crai.





Iar fiul de-mparat odata

trecand cu-lai,

vazu o roaba-nlantuita

ducand o turma pe-nserat.

Era frumoasa lui iubita

de neuitat.



Si-a intrebat un rob de stie

a cui e tanara."A cui?

E-a printului cel rau sotie

si roaba lui.



Gonind cu turma fara preget,

veghind prin urlete de lup

ea poarta si inel pe deget

si lant pe trup".



Vai,soimul geloziei zboara.

Si-un val de mila l-a cuprins:

Caci dragostea e-o primavara

de neinvins!



Si fiul s-a intors degraba

din tara printului cel rau,

cu lacrimi grele drept podoaba

la tatal sau.



-As vrea sa stii o taina,tata...

Si tatal i-a raspuns:-Te-ascult.

-Am indragit in vai o fata

nespus de mult...



Si fiul depana povestea

cu-al plansului grabit suvoi.

Iar tatal,ce stiuse vestea,

i-a spus apoi:



-De focul tau,de-a ta mahnire,

imi arde inima la fel.

Dar intre voi si fericire

e un inel...



E-o casnicie.E o lege.

Un lant.Si nu-ncerca-n zadar;

nu poate nimeni sa-l dezlege.

Ci moartea doar!



Era o noapte fara stele.

Voievodul alerga plangand.

Iar draga lui,in lanturi grele,

cu moartea-n gand



cazuse-n vaile desarte.

Si turmele treceau in jos.

Deodata...auzi departe

un glas duios...



"Iubito,ca o stea din urma

e chipul tau,o spuma-n vad.

Iar parul tau e ca o turma

pe Galaad..."



Sari copila sa se-nalte,

uitand de lanturi si de chin.

Si-ndata el o prinse-n brate

ca pe un crin.



-O,cat as vrea,cu roua-n plete,

sa ne plimbam si-acum mereu.

Sa fie tampla ta pecete

pe bratul meu...



Insa inelul ce te leaga

si pune intre noi hotar

nu-l poate frange-o lume-ntreaga.

Ci moartea doar...



Dar sus...e-o culme-n zari afunde...

pe-altar voi injunghia un miel...

si-n moartea lui te vei ascunde...

murind in el...



-Vai culmea...spusa ea in soapta...

Insa altarul unde-o fi?

-Vezi tu o cruce?...ea m-asteapta.

Dar n-oprivi!...



-Vad crucea,vad!Si-aud suspine...

Dar cu ce fier vei injunghia?

-Nu vezi tu suliti?...Dar mai bine

nu te uita!...



Vad suliti.Le zaresc otelul.

Dar mielul unde-i dragul meu?...

-Vai,nu-l mai cauta...caci mielul

sunt eu...



Si-ndata,fieru-n piept loveste.

Si ochii celui drag se-nchid...

Pe vechii munti se prabuseste

al legii zid.



In giulgiuri albe,ca-ntr-o arca,

e dus voivodul la mormant.

Si-un glas de vis se-aude parca

adus de vant...



Ea il aude...si tresare...

Si lanturile-n maini tresar.

-O ,vino,dragostea nu are

nici un hotar!



Ia moartea mea acum,iubito,

Ea frange lantul cel mai rau.

Ia moartea mea.Caci am primit-o

in locul tau!



Si ea se-apropie...coboara...

Obrazul rece i-a atins.

Si-ndata vii se inaltara

si s-au cuprins.



-Ascunsa esti acum de lege

cat timp in moartea mea te tii!

Si-acum...esti libera!Alege.

Te duci?...Sau vii?...



-Tu soare drag,tu,crin cu roua,

o clipa n-as putea uita

ca toata viata asta noua

e viata ta!



-Iubita mea,ce zi senina!

Vrei tu sclipirea ei s-aduni?

Sa tesem valul de lumina

si crini s-alegem din gradina

pentru cununi?



Si multe au pornit a-si spune.

Si-n cer ii insotea un nor...

Iar un rapsod canta din strune

in urma lor.



Iar crinii intrebau rapsodul:

-A cui sant tinerii?-A cui?

Acesta e Isus Voievodul!

Si-alaturi e mireasa Lui!