Poezie Suntem asa neputinciosi...(poem cu un PS)

SUNTEM AŞA NEPUTINCIOŞI...



Suntem aşa neputincioşi din fire

Că murmurăm la chinul cel mai mic

Întăreşte-ne, Părinte, în simţire!

Să ştim că doar la Tine-i lecuire

Că murmurul e-al nostru inamic.



Ne dă putere teama s-o învingem

Când se furişează-n sufletul trudit

Când valuri vin să nu ne plângem

De Hristos în gând să ne atingem

Ne va-ntări cum nici nu am gândit.



Învăluiţi suntem ades’ în slăbiciune

Neputând vedea că dincolo de nori

E Soarele ce poate-nviora o mortăciune

Şi poate scoate inima din uscăciune

Să poată desluşi cereştile splendori.



Ne-apasă uneori grijuri curente

Ce ne întunecă cerescul obiectiv

Dar de ar fi problemele stringente

Sau ne-ar stăpâni stările urgente

Să fim descurajaţi n-avem motiv.



Cerescul Tată ne va da tărie

Să înfruntăm şi boală şi necaz

Să fim în lumea humei mărturie

Să ştim că şi-n furtuni e bucurie

S-avem întotdeauna duhul treaz.



Iar neputinţa va fi cucerită

De Duhul ce lucrează-n noi

Credinţa din nou va fi-ntărită

Energia lăuntrică va fi-nnoită

Prin Harul dat din Cer şuvoi.



gc/ Martie, 2006



P.S.

Azi, 18 Martie, 2006 m-a supărat o durere în ureche, O

boală măruntă; dar m-a forţat la pat. Calmantul a avut efect

parţial. Printre mici vaiete şi mici suspine am realizat totuşi ce slabi suntem uneori. Intrebarea este: "cum reacţionăm în încercare?" De multe ori murmurăm. În acele situaţii obiectivul suprem dispare din viziunea noastră şi ne

concentrăm doar la boala ce ne apasă. Uităm că avem un Tată

iubitor şi un Dumnezeu mare. Din perspectiva Lui tot ce ni se

întâmplă are un scop; uităm că toate lucrează spre binele nostru şi că voia divină guvernează Universul nostru.

Apoi am făcut un efort să-mi adun puterile din mine. Am deschis Biblia la Psalmi şi am recitit câţiva. Mi-am dat

seama ce medicament potrivit e cartea Psalmilor pentru suflet.

Parcă simţi cum alină suferinţa. Am luat apoi condeiul şi, acolo pe pat, am compus versurile de mai sus. Şi ştiţi ce?

Durerea din trupul meu era tot acolo, dar în timp ce compu-

neam am uitat de ea. Slăvit să fie Domnul!