Poezie Nu ştiam nimic de Tine

Nu ştiam nimic de Tine, când Ţi-am ascultat chemarea,

Dar întrezăream în Tine marea mea realizare.

Parcă se trăgea în lături o perdea şi, după zarea

Sclipitoare, altă lume se părea că îmi apare.



Trebuia să fiu acolo, să păşesc chiar eu în zare,

Să respir văzduhu-acela, să văd lumi ce Ţi se-nchină,

Să văd îngeri, s-aud corul proslăvindu-Ţi chipul care

Nu oricum se revelează, ci doar pe acea colină.



Mai târziu, în cursul vieţii, prin a umbrei morţii vale,

Când în jurul meu nimica nu-mi asigura scăpare.

Am strigat la Tine, Doamne ,şi Tu mi-ai croit o cale.

Şi-am ştiut: în strâmtorare Tu Te proslăveşti mai tare!



În vâltoarea luptei vieţii şi în focul de-ncercare,

Eu am învăţat, o, Doamne, să mă sprijinesc pe Tine.

Ce minune, când la jugu-mi Tu eşti Cel ce tragi mai tare!

Nu-i mai mare bucurie decât Tu să fii cu mine.



De aceea, când viaţa mult prea lină mi se pare,

Parcă îmi doresc necazul, prigonirea, sărăcia.

Fiindcă-n ele Îţi descoperi Faţa Ta strălucitoare.

Şi-atunci Te cunosc pe Tine şi începe Veşnicia...