Poezie A frăgezit mlădiţa

A frăgezit mlădiţa - a câta oară...?

Şi florile s-au prins în crengi, noian.

Dar cine să ia seama iar şi iară

La legea învierii, an de an?



Din nou, prin parcuri, se răsfaţa-n aer

Noi ramuri, cu povara lor de flori.

Şi toarce primăvara iar, din caer

Noi forme şi parfumuri şi culori.



Cum să-nţelegi minunea înfloririi,

Când nu ştii c-ai ajuns un pom uscat,

Când, tot rostind cuvintele iubirii,

Tu nu ştii că izvorul le-a secat...?



O, Domnul Dumnezeu a tras hotare

Ce până azi ţinute-s cu-orice chip:

Mândria valurilor, mândra mare

O-nchină la hotarul de nisip;



Când trece-o zi, e sigur: vine-o noapte

Şi ziua se întoarce iar în zori,

Şi-aceasta fără zgomot, fără şoapte,

Dar ce puternic e ecoul lor;



Şi astrele îşi ţin pe cer cărarea

Şi calea anotimpurile-şi ţin

Şi îşi cunoaşte limitele marea

Izvoarele la vale-ntruna vin;



Şi pasarea aripile-şi întinde -

Sfidând înaltul, se avântă-n zbor;

Şi peştele înotul îl deprinde

Şi-aceasta fără de învăţător.



Şi totuşi... Domnul n-a vorbit la stele,

La flori, la animale ori la lut.

El nu L-a dat pe Fiul pentru ele,

Deşi-L ascultă de la început!



A frăgezit rnlădiţa după lege

Şi florile s-au prins din nou pe pom.

Dai" tu, al tuturor acestor - rege?

Supremul dor al Domnului, tu, om?



îţi simţi credinţa iarăşi frăgezită9

Simţi tu că în curând vei da în flori?

Te simţi făptură nouă, primenită,

Ca pomul proaspăt înflorit, în zori?