Poezie Toiagul lui Aaron

(NUMERI 17)

Când eşti chemat şi-ales de Dumnezeu,

Când ai urcat la preaînaltul Tron

Şi ţi-ai lăsat acolo-ntregul eu,

Ai devenit toiagul lui Aaron.



Nimic nu te-ar deosebi făţiş

De celelalte lemne fără zvon.

Atâta doar: că pe toiag pieziş,

A fost săpat un nume nou: Aaron.



Tu ai venit la Domnul pustiit,

Uscat demult de-un vis înfloritor

Şi-n faţa Lui, tu ai cerut smerit

Să fii un rob, din fiu risipitor.



Şi, când în zorii noii dimineţi

Ai mers să te închini la 'naltul Tron,

Ţi-ai căutat toiagul bietei vieţi:

Scria pe lemnu-i numele Aaron,



Dar înverzise noaptea, iar în zori

Dăduse-n floare scoarţa de beton

Şi dimineaţa era rod şi flori.

Dăduse-n rod toiagul lui Aaron!



Uscatul lemn, în chip neînţeles,

O creangă roditoare-a devenit.

Ce semn mai mare că ai fost ales

Ai vrea să ai din ceruri dăruit?



Oricât vei fi ajuns tu de uscat

Şi viaţa un eşec nimicitor,

Intoarce-te acum la Cel Prea 'Nalt

Şi ai să vezi: vei înflori în zori!



La Dumnezeu mai este un destin!

Şi dacă urci la preaînaltul Tron,

Vei înflori şi tu în chip divin

Cum a-nflorit toiagul lui Aaron.