Poezie IERTARE

1. Pe drumul bătut de furtună,

Cu frunze uscate, venite din urmă,

Cu sufletul trist, dezbrăcat de iubire

Mă-ndrept spre o lume ce n-are menire



2. Picioarele-mi goale, târâte prin pietre,

Cu gura uscată, sleită de sete,

Cu vocea pierdută, cu faţa lividă

Trăiesc cu speranţa izbăvirii dorită



3. Alerg către oameni cu mâna întinsă

S-apuc o lumină în negura stinsă

Cu ochii orbiţi de minciună, de ură,

Cerşesc îndurarea iertării din urmă



4. În praful robiei scriu gândul din minte

Sperând să-l privească al meu Bun Părinte;

Dar prieteni din umbră cenuşă aruncă

Să-ngroape-n uitare o veche poruncă:

„Iubeşte-ţi aproapele, ca pe tine ajută-l!"



5. Speranţ-ai deşartă să cred că din moarte

Există salvare, iertare, uitare...

Dar mâna străpunsă ce braţu-mi apucă

Mi-aduce aminte de jertfa cea sfântă



6. Din lanţul tăcerii o şoaptă se rupe,

Desprinsă de mâna străpunsă de cuie;

O viaţă renaşte şi-mi curge în vine,

Prietenii pier înghiţiţi de ruine...



7. Din pleoapele-mi grele cad picuri de ploaie,

Stropindu-mi obrajii, ...cerându-mi iertare;

Iar sufletu-mi gol, s-a-mbrăcat de lumină,

Căci tot ce-a rămas e doar pace divină