Poezie NOPTI SI VIETI

1. Nimeni nu mi-a putut spune vreodată

Că voi putea gândi mai mult spre veşnicii

Decât făcut-am pân’ acum, în grabă,

Dar vârsta nu te-ntreabă câte ştii



2. Şi-apoi, mă mai întreb de vâd aevea

Un val imens de lacrimi şi tristeţi

Ce curge-acum din inimi ca şi seva

Din florile ce rupte-au fost de nopţi



3. Cu dinţi sălbatici au făcut o rană

În floarea albă ce acum a sângerat;

Iar eu mă port mereu ca un vânat, ca pradă

Şi-ncerc să scap de fiara din palat



4. Iar când mă aflu-n adăpostul vremii,

Parcă zăresc amestec de lumini

Ce nu mă lasă să străpung puterea nopţii

Iar lumea mă ascunde de cei vii



5. Dar vezi, cu toate-aceste lupte crunte,

Rănit şi orb, lovit şi slab,

Rămân s-aştept străpuns pe punte

O viaţă vie, dintr-un cer nemăsurat



6. De ce mă-ntreb ce gând mă poartă

Să lupt, să sper şi să înving?

Pe când iubirea lumii goală

Mi-a dat doar foc şi jar de-argint ....!



7. Nu vreau nimic din vânt şi jale;

Nici din speranţe moarte, fără rost

Aştept lumina dimineţii clare

Să-mi văd ruşinea vieţii care-a fost...



8. Şi-apoi, din valea fără de scăpare

Să mă ridic din vechiul eu trecut,

Să mă îndrept cu paşi de căprioare

Pe noua cale izvorâtă din Cel sfânt



9. Şi-acum, mai mult c-atunci gândesc spre veşnicie,

Şi-n glas de îngeri inima mi-a tresăltat;

Căci în Lumină nu mai aflu noapte, nici durere,

Trăiesc o viaţă vie, dintr-un cer nemăsurat