Poezie CIOCANUL SI CUIELE

De lîngă casa unui creştin,

Se muta-se un vecin.

Şi creştinul, mulţumi Domnului frumos,

Că-n locul lui veni un credincios.



De cîte ori în grădină se vedeau,

Peste gardul ce-i despărţea, vorbeau.

Dar dintr-o dat,

Ceva ciudat!

Creştinul la noul vecin a observat:



De cîte ori îl întreba "ce face?"

El răspundea; -Încolo şi-n coace,

Cu ciocanul, bat cîte-un cui.



Dar creştinul se uita la mîna lui,

Mîinile-i erau goale,nimic n-avea

Şi nici un zgomot nu se auzea.



Într-o zi n-a mai răbdat:

-Auzi vecine, l-a întrbat

Spune-mi să -nţeleg şi eu,

De ce răspunzi aşa mereu?

De vre-o săptămînă,

Tot cu ciocanul şi cuiele-n mînă,

Pe cînd vreau să zic...

În mînă, tu nu ai nimic!



-Păi frate, de cînd m-am pocăit

Firea veche-am răstîgnit,

Dar nu-i place pe cruce, vrea jos,

Să mă despartă de Hristos.

Deaceea tot timpul am la îndemînă,

Cuiele şi ciocanul în mînă.

Totdeauna-s pregătit

Cînd văd că pe cruce s-a clintit,

Pe scară repede mă sui,

Şi-i mai bat cîte un cui.



Atunci, creştinul a-nţeles că vorbeşte,

Cu înţeles duhovniceşte.