Poezie Secretul fericirii

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 75
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/20455-secretul-fericirii]Secretul fericirii[/url]





Făcusem pact cu firea

în tinereţea mea:

Ea să-mi dea fericirea,

Eu, să mă-ncred în ea.



Şi-am apucat a-i spune

ce fericit aş fi,

Ca-n prima misiune

să-mi dea ce voi pofti.



Firea mi-a stat în vrere

şi-ndată m-a lăsat,

Să dobândesc avere

cum nu m-am aşteptat.



Peste dorinţi febrile

cu multe căutări,

Am adunat...copile,

Din cele patru zări.



S-a-ngrămădit averea

ca bobul greu în spic,

Însă neprevederea

mă readuse mic.



Atunci, înţelepciune

dorisem - tot firească -

Voiam s-ajung " minune "

la oameni " gură cască ".



Hatârul mi-l făcuse

şi de-astă dată firea,

Dar mintea nu mă duse

să aflu fericirea.



M-am îndreptat spre fire

cu altceva, şi-anume,

Doream ca fericirea

să-mi vină prin renume.



Nu mai ştiam de mine

de-atâta adulare,

Veneau să mi se-chine

novicii la picioare.



Mă copleşea convoiul

ca pe o matcă-n stup,

Dar a plecat tot roiul

şi-am rămas singur cuc.



Nu i-am simţit folosul

renumelui avut,

iar la sfârşit... frumosul

artistic, l-am cerut.



Mi-am dedicat puterea

de-a născoci uşor,

Imaginând plăcerea

în ton multicolor.



Ajunse fericirea

de mine..-la un pas,

Dar nu i-am ştiut menirea.

Atuncia, m-am retras.



Rupsesem pactul firii

spunând: " L-ai încălcat !

Secretul fericirii

nu-l ştiu, nu l-am aflat ! "



Era-n amurg de seară

în luna lui...prier

când, pentru prima oară

privii cu jind spre cer.



Părea nesăbuinţă,

Dar am strigat răpus :

Doamne, nu-mi stă-n putinţă,

Spune-mi Tu ce-ai de spus ! "



N-am mai avut putere

în pieptul chinuit,

Dar din înalte sfere

O voce-am auzit :



" În curţile iubirii

afli tot ce doreşti,

Secretul fericirii

este: să fericeşti ! "

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Secretul fericirii | Salvatorul.ro
meniu prim
Smeriți-vă înaintea Domnului, și El vă va înălța. ( Iacov 4:10 )