Poezie Pelerinul

PELERINUL



Se-ndreaptă pelerinul

spre Ţara de lumină

Invită şi pe alţii

să lase tot, să vină

Să lase obiceiuri

ce-i ţin încorsetaţi

În traiul fără ţintă

de Cer îndepărtaţi.



Pe cale pelerinul

mai cade câteodată

Dar se ridică iar

şi cursa-i reluată

Aşa e pe Pământ

sunt piedici la tot pasul

Se luptă cu-ndârjire

să-nvingă şi impasul...



Se luptă cu ispita

cu demonii turbaţi

Ce vor să-l deruteze

să-l rupă dintre fraţi

Cu el este credinţa

ce zilnic îl păzeşte

De murdăria lumii

de cel ce prigoneşte...



Cu el este Cuvântul

ce-i luminează drumul

Să poate să aleagă

mereu numai parfumul

Să poată să respingă

şi pleava şi cenuşa

Să poată să distingă

pe Cel ce este Uşa.



În mijlocul furtunii

el nu se înspăimântă

Cu Duhul mângâierii

mereu pe cale cântă

Primeşte întărire

de la slăvitul Tată

Pe care Îl slujeşte

c-o dragoste-nfocată.



Potrivnicul cu scheme

încearcă să-l convingă

Că nu-i nimic Dincolo

apoi să îl învingă

"’Napoia mea Satano!"

îi spune pelerinul

"Te du la ceata ta

să-ţi verşi în iad veninul"



Capcane sunt destule

momeli şi labirinturi

Dar starea rugăciunii

îi dă mereu avânturi

Să iasă la lumină

să iasă din strâmtoare

Să nu oprească mersul

spre viaţa viitoare.



Se-ndreaptă pelerinul

spre locul cel de Sus

C-aici în lumea humei

au toate un apus

Elanul este proaspăt

în zorii dimineţii

Şi merge cu-ndrăzneală

spre Ţara Frumuseţii.



gc/Martie, 2006