Poezie O lume-nvechită...

O lume-nvechită, cu riduri și slăvi muritoare

Se-ndreaptă în grabă spre valea eternului foc

Se neagă credința și Sângele plin de salvare

Iubitul Isus este pus azi pe ultimul loc.



E mult mai ușor să ne-ncredem în alte planete

Decât să chemăm prezența Sfântului Tată

Trăim doar o viață cu falsele-i fețe

Nevoind a știi căci doar Domnul ne iartă.



Mergem pe margini de râpi, chiar prăpăstii,

Nevăzând pericolul care ne paște;

Ne încredem în ale lumii sugestii,

Nicidecum nu vrem din nou a ne naște.



Strigă orfanul, văduva plânge întruna,

Pâinea și peștele nu mai sunt pentru mulți;

Este aproape, foarte aproape furtuna

Ce va face să cadă falnicii munți.



Și atunci, tu și eu, ce vom face

Dacă astăzi, când Domnul ne cheamă

Să primim libertatea, eterna Lui Pace

Noi ne-ntoarcem în lumea plină de teamă?



Ce-I vom spune Sfântului, Bunului Tată

Despre timpul jertfit neștiinței?

Caci a noastră haină va fi doar pătată;

Se va pune pe veci verdictul sentinței.



Ce răsplată vom afla la sfârșit de trăire

Dacă timpul de har și iubire măreață

Noi îl facem doar sterpe - azi - zile

Căutând o altă străină - azi - față,



Ce ne poartă-n derivă pe valuri răzlețe

Departe de Viața, ce promisă ne-a fost,

Neglijind ale Domnului sfinte povețe

Şi uitare ne-a dat de rugă și post?



***

Frate, soră, pastor, slujitor, voi oameni,

Astăzi suntem chemați, poate ultima dată

Să ne-ntoarcem din drumul ce poartă doar foame

Și să-I spunem: " Am greșit, Te rog, azi mă iartă!"



Amin!