Poezie Rugă pentru cântec

Nu mă lăsa, o, Doamne, să-mi curgă prin cuvânt

şuvoiul neputinţei şi-al duhului înfrânt,

nici plânsu-nduioşării de mine însămi, nici,

în duh de răzbunare, al judecăţii bici.



Condeiul meu să fie ca degetu-Ţi, cândva

când Te-ai plecat şi-n ţărână ai sens cu el, ceva.

Citit-a fiecare în semnul umilit

că cel mai crud e eul crezut neprihănit.



Dar fa să curgă, Doamne Isuse, prin cuvânt

şuvoiul biruinţei din Duhul Tău cel Sfânt,

să 'nalţe trestia frântă şi mugul fumegând

să spele, să mângâie până în miez de gând.



Şi-aşa cum mi-e cântarea să fie viaţa mea:

îndemn spre ce e veşnic şi biruinţă-n ea.

Cu cat mai mult cuvântul va prinde-n sine grai,

să faci din semeni, Doamne, al slavei Tale-alai!